image
Sursa foto: jurnal.md

Beneficiarii de indemnizații pentru familii cu copii își pot ridica banii

Beneficiarii de indemnizații pentru familii cu copii își pot ridica banii. Casa Națională de Asigurări Sociale precizează că, pentru a primi banii prin intermediul băncii, beneficiarii urmează să se adreseze către instituția la care a fost deschis contul bancar.

Dacă beneficiarul nu este deținător de card bancar, banii pot fi ridicați în orice oficiu poștal, transmite IPN.

Au fost transferate mijloace bănești în mărime de 28,3 milioane de lei pentru indemnizații unice la nașterea copilului. Alți 29,8 milioane de lei au fost transferați pentru indemnizații pentru creșterea copiilor până la vârsta de doi ani persoanelor neasigurate, iar 121,9 milioane de lei – pentru indemnizații pentru creșterea copiilor persoanelor asigurate. Totodată, 1,2 milioane de lei s-au transferat pentru indemnizații pentru creșterea copiilor gemeni și 2,1 milioane de lei pentru indemnizațiile paternale.

Conform graficului stabilit, de la începutul lunii iulie până în prezent, au fost efectuate transferuri în sumă totală de 1839,91 milioane de lei pentru prestații sociale cum ar fi: compensații, pensii și alocații sociale, ajutorul social și ajutorul de șomaj, indemnizații viagere sportivilor și antrenorilor, ajutorul pentru perioada rece a anului etc.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: