(video) Un elicopter Black Hawk american a aterizat de urgență în piaţa Charles de Gaulle din București. A doborât stâlpi de iluminat
Un elicopter aparținând Armatei americane a trebuit să aterizeze forțat în nordul Bucureștiului, în Piața Charles de Gaulle, chiar pe șosea, unde a doborât stâlpi de iluminat, scrie digi24.ro. 
Foto: digi24.ro

Elicopterul de tip Black Hawk participa la pregătirile pentru Ziua Aviației, care va avea loc pe 20 iulie.

Acesta poate fi văzut în imagini cum dintr-un grup de elicoptere care zburau deasupra Bucureștiului pierde din altitudine și aterizează forțat pe unul dintre principalele bulevarde din Capitală (Bulevardul Aviatorilor), în Piața Charles de Gaulle.

Aparatul poate fi văzut în imagini cum pierde din altitudine şi aterizează forţat pe unul dintre principalele bulevarde din Capitală (Bulevardul Aviatorilor), în Piața Charles de Gaulle.

Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene a anulat evenimentele de Ziua Aviației, după incidentul care a implicat aterizarea forțată a unui elicopter american Black Hawk, care participa la antrenamentele pentru această zi, au declarat surse pentru Digi24.

La ceremonia de pe 20 iulie urma să participe și președintele Klaus Iohannis.

Totodată, și Ambasada SUA a transmis că lucrează cu autoritățile române pentru rezolvarea situației.

„Ambasada SUA a luat cunoștință de incident și urmărește îndeaproape evoluțiile. Înțelegem că nu au existat răniți. Lucrăm alături de partenerii noștri români pentru rezolvarea situației și vom furniza informații actualizate pe măsură ce vor deveni disponibile”, arată un comunicat al biroului de presă.



Pub