fbpx

Sandu l-a decorat pe Hogan cu „Ordinul de Onoare”. Ambasadorul SUA își încheie mandatul în R. Moldova

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii (SUA), Dereck J. Hogan, a fost decorat cu „Ordinul de Onoare” de președinta Maia Sandu, a anunțat instituția prezidențială. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Se întâmplă în contextul în care Hogan își încheie mandatul de ambasador în țara noastră.

Dereck J. Hogan a fost decoratîn semn de apreciere și recunoștință pentru activitatea sa și pentru susținerea eforturilor  de a construi o societate democratică și prosperă”, se arată într-un comunicat.

„I-am mulțumit domnului Ambasador pentru contribuția sa în promovarea transformărilor democratice din țara noastră și susținerea acordată, împreună cu echipa sa, oamenilor care au luptat pentru o societate liberă și justă”, a subliniat doamna Maia Sandu.

În același timp, în cadrul întrevederii, părțile au discutat despre revigorarea relațiilor bilaterale în contextul Dialogului Strategic moldo-american la nivel înalt.

În context, au fost abordate subiecte ce țin de consolidarea statului de drept, combaterea corupției și reformarea justiției, precum și de digitalizarea economiei.

Articole asemănătoare

Back to top button