fbpx

Chironda a contestat în instanță decizia prin care a fost demis din funcția de viceprimar al Chișinăului

Ex-viceprimarul Chișinăului, Victor Chironda, a contestat în instanța de judecată decizia prin care a fost demis. Despre acest fapt Chironda a anunțat pe pagina sa de Facebook, precizând că nu va cere de despăgubiri, în contextul în care a fost eliberat din funcție.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Astăzi am depus cererea de chemare în judecată în care am argumentat ilegalitatea Deciziei 4/4 din 02 iulie 2021 prin care am fost demis din funcția de viceprimar și am solicitat anularea acestei dispoziții ca fiind ilegală și emisă cu încălcarea procedurii legale. Să fie clar, eu nu contest dreptul primarului și consiliului de a demite viceprimarul. Eu contest temeiul acestei decizii, adică argumentarea precum că eu aș fi lipsit nemotivat de la serviciu și că nu mi-aș fi îndeplinit atribuțiile de serviciu. Ambele argumente sunt minciuni împachetate în încălcări ale legisltației muncii”, a spus Chironda.

Eu nu am inițiat acest proces pentru că mă țin de funcție. Eu am depus această cerere pentru a demonstra că primăria lui Ion Ceban se ține pe minciună, manipulare, corupție și PR ieftin”, a mai adăugat Victor Chironda.

Citește și: Viceprimarul Victor Chironda, demis din funcție

Amintim că, pe 15 iunie, viceprimarul capitalei Victor Chironda i-a solicitat primarului general, Ion Ceban, să inițieze o anchetă de serviciu în privința Svetlanei Dogotaru, arhitectul-șef al municipiului Chișinău și șefa Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare.

Acesta a acuzat-o de lipsă de profesionalism în contextul dezbaterilor privind demolarea Hotelului Național. Chironda susține că Dogotaru ar permite beneficiarului „să încalce procedurile de elaborare a documentației de urbanism și să inducă în eroare primarul și viceprimarii care trebuie să semneze actele permisive”.

De cealaltă parte, arhitectul-șef al capitalei a dat asigurări să toate neconformitățile din proiect se vor înlătura și că urmează expertize, „în caz de necesitate”. Mai mult, aceasta l-a acuzat pe Chironda de lipsă de profesionalism și a menționat că viceprimarul ar recurge la „manipularea opiniei publice” și ar ținti fotoliul de deputat.

Ulterior, în cadrul Primăriei Chișinău a fost creat un grup de lucru, format din angajați ai instituției, care are drept scop „elucidarea circumstanțelor absenței de la serviciu” a viceprimarului capitalei, Victor Chironda, după ce acesta ar fi lipsit timp de o lună.

Pe 18 iunie, Chironda a anunțat că s-a adresat la Procuratura Generală în legătură cu inițierea unei anchete de serviciu în privința sa. De asemenea, pe 21 iunie, Chironda a anunțat că autorizația de desființare a Hotelului Național totuși a fost emisă și că va depune repetat un demers la Centrul Național Anticorupție, pentru a verifica legalitatea acțiunilor funcționarilor din cadrul Direcției generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare.

Articole asemănătoare

Back to top button