Igor Dodon nu exclude o fuziune a partidelor de stânga: O idee la care serios trebuie să ne gândim - un partid nou sau deja existent, se va vedea

Liderul PSRM, Igor Dodon, afirmă că forțele de stânga ar trebui să se unească. Deocamdată, planul se află la nivel de idee, însă Dodon subliniază că, fie că este vorba despre un partid nou sau unul deja existent, ideea nu ar trebui să fie ignorată. Declarațiile au fost făcute la o emisiune de la NTV.

Foto: Unimedia

„Cred că forțele de stânga trebuie să se unească, toate aceste „cioburi” trebuie să găsească o limbă comună. Nu am discutat despre crearea unui singur partid, nici cu Voronin, cu nimeni, dar un alegător, atunci când ne-am întâlnit, a întrebat de ce nu se unesc, ideea a răsunat, dar în viitor trebuie să ne gândim să facem front comun. Primul pas a fost aceste alegeri unde am mers în bloc, nimeni nu credea și s-a dovedit a fi reușit, acum trebuie să mergem mai departe.

Fie platforma, fie partid nou, cred că trebuie să mergem spre asta”, a declarat Dodon.

La scrutinul parlamentar, PSRM și PCRM au mers în bloc, iar astăzi și-au anunțat intenția de participare la alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei, în aceeași componență.


Pub