Linkuri accesibilitate

Astăzi, în Moldova și în lume


Vreme toridă de vară și astăzi la Chișinău. Maxima ajunge la 33 de grade și o zi cu soare. La Kiev și la Moscova la fel, dar și ceva nori în ambele țări. Spre Occident – la București 34 de grade, la Constanța pentru cine se gândește la o vacanță la Marea Neagră 28 de grade, dar toată săptămâna vremea se anunță numai bună de vacanță cu temperaturi în jurul valorii de 30 de grade... Și la Varna, în Bulgaria – dacă tot ne gândim la vacanță, vremea este la fel de ofertantă... Aici la Praga se anunță ploaie și 23 de grade...

Să răsfoim acum agenda internă a zilei:

În Moldova, în această dimineață este anunțată o ședintă a Comisiei Electorale Centrale…

Compania Date Inteligente anunță o conferință de presă pe tema rezultatelor alegerilor anticipate de duminică și care au fost rezultatele sondajelor de opinie de dinainte de scrutin.

Antreprenorii din Găgăuzia se plâng de inacțiunea organelor de drept și a autorităților din autonomie într-o conferință de presă .

Se anunță startul Serilor Cronograf 2021 , iar în cadrul proiecțiilor online oferite în festivalul filmului francofon, astăzi veți putea vedea on line filmul Traducătorii…

Dacă suntem la francofonie, desigur, ne amintim că este Ziua Natională a Franței – sărbătorindu-se Căderea Bastiliei...

La Cannes, continuă Festivalul Internațional al Filmului, iar la Nisa, în apropiere, se comemorează 5 ani de la atacul asupra oamenilor care se aflau pe promenadă – atac înfăptuit de militanții Statului Islamic... și atac în care au murit 86 de oameni...

XS
SM
MD
LG