(video) Unde mergi la studii dacă rămâi acasă? Aproape tot ce trebuie să știi despre facultățile din Moldova și profesiile pe care le poți urma

FotoJet – 2021-07-14T162551.023

A trecut mai bine de o săptămână de când am încheiat cea de-a doua ediție a proiectului „Dacă rămân acasă, merg la…” unde timp de două luni am discutat cu peste 30 de specialiști din diverse domenii despre 10 facultăți din Republica Moldova unde tinerii absolvenți de liceu își pot continua studiile academice universitare. Așadar, în cele ce urmează o să vă prezentăm o mică sinteză despre toate facultățile despre care v-am povestit anterior, despre cât costă să înveți la anumite universități din țară, despre ce oportunități oferă domeniile de studii și desigur despre cum este pregătită piața muncii pentru o anumită meserie. 

Mai jos găsești un mic istoric a celei de-a doua ediții a proiectului „Dacă rămân acasă, merg la…” unde o să vedeți structurată informația despre cele 10 evenimente derulate.

# Tot ce trebuie să știi despre studiile la Litere

Primul lucru pe care trebuie să-l cunoști este că specialitatea Litere cuprinde în mare parte discipline din ciclul lingvistic acolo unde se studiază toate compartimentele limbii române și ciclul literar, unde studenții fac cunoștință cu literatura română în evoluție, precum și cu literatura comparată.

De asemenea, Facultatea de Litere predispune de programe de limbi străine, care se axează pe două domenii de studii: filologie, unde se studiază traducere și interpretare, și științe ale educației, unde tinerii aplică pentru a avea o carieră în domeniul învățământului.

AICI găsești un articol post-eveniment care cuprinde multe detalii despre facultatea de Litere, iar AICI poți afla cât costă și ce vei învăța fiind student la Litere în Republica Moldova.

# Tot ce trebuie să știi despre studiile la Medicină

În cadrul evenimentului dedicat facultății de Medicină am descoperit un proiect social menit să susțină financiar doritorii de a îmbrăca halatele albe de farmacist. Este vorba de „Start Frumos”, un concurs pentru 20 de viitori studenți la Farmacie, care vor beneficia de achitarea integrală a cinci ani de studii la USMF din Moldova, dar și de practica de specialitate și angajare.

Tot aici, potrivit domnului Marcel Abraș, prorector pentru activitate socială, conferențiar universitar în cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, am aflat că nu există lucruri „mai puțin importante la medicină”, pentru că tot ceea ce profesorii le oferă studenților îi vizează în mod direct, dar totodată am aflat și despre faptul că studenții de la medicină și farmacie pot avea parte de schimburi de experiență peste hotarele țării în timp ce studiază.

AICI găsești un articol post-eveniment care cuprinde multe detalii despre facultatea de Medicină, iar AICI poți afla cât costă și ce vei învăța fiind student la Medicină în Republica Moldova.

# Tot ce trebuie să știi despre studiile la Economie

Conferențiarul universitar Veaceslav Ioniță ne-a povestit în cadrul evenimentului, în primul rând, elevii care vin de pe băncile liceului instantaneu la facultatea de Economie, sunt tratați cu maturitate de către profesori, dar aceștia trebuie să manifeste o atitudine serioasă și determinată.

Împreună am aflat că economia ține și de partea socială a unei comunități, iar ceea ce ține de salariu, economiștii pot fi remunerați foarte bine.

AICI găsești un articol post-eveniment care cuprinde multe detalii despre facultatea de Economie, iar AICI poți afla cât costă și ce vei învăța fiind student la Economie în Republica Moldova.

# Tot ce trebuie să știi despre studiile la IT

Invitatul nostru Cătălin Gangalic, care actualmente activează în IT, ne-a povestit anterior, că pe lângă tot suportul de curs vast pe care îl oferă facultatea, studenții trebuie și ar fi binevenit să învețe să lucreze și cu alte resurse care ulterior i-ar ajuta mult să practice meseria într-un domeniu IT.

Iar ceea ce ține de oportunitățile de studii pe care le poți avea făcând IT la Universitatea Tehnică din Moldova, lectora universitară Daniela Istrati a menționat în cadrul evenimentului, că studenții pot participa la diferite schimburi de experiență prin programul Erasmus+. De asemenea, studenții au ocazia să meargă în diferite țări cum ar fi SUA, Germania, Spania, Grecia și lista poate continua.

AICI găsești un articol post-eveniment care cuprinde multe detalii despre facultatea de IT, iar AICI poți afla cât costă și ce vei învăța fiind student la IT în Republica Moldova.

# Tot ce trebuie să știi despre studiile la Jurnalism

Cel de-al cincilea eveniment din această campanie l-am dedicat specialității de Jurnalism și Comunicare și acea ediție s-a derulat în limba rusă.

Așadar, Olga Gnatcova, redactoră-șefă adjunctă al portalului de știri Newsmaker, ne-a povestit atunci că este important ca viitorii solicitanți să învețe mai întâi cât mai multe informații despre piața media din țară. Astfel, chiar de la început, vor avea o idee despre acest domeniu și despre oportunitățile pe care le oferă.

Dar cele mai interesante lucruri încep după absolvire. Cunoștințele teoretice sunt, desigur, importante, dar practica permite studentului să devină un profesionist.

AICI găsești un articol post-eveniment care cuprinde multe detalii despre facultatea de Jurnalism, iar AICI poți afla cât costă și ce vei învăța fiind student la Jurnalism în Republica Moldova.

# Tot ce trebuie să știi despre studiile la FRIȘPA

La FRIȘPA înveți în primul rând să devii autonom, cel puțin așa a fost în cazul Dianei Popa, studentă în anul II la specialitatea Relații Internaționale.

Diana, de asemenea, ne-a mai spus anterior că există o concurență sănătoasă între studenți, ceea ce, menționează ea, este foarte bine, deoarece așa tinerii reușesc să dobândească abilități profesionale, pentru că aici tinerii învață ce înseamnă un discurs public bun, ce este arta oratorică și cum să se integreze în Parlamentul studențesc. Da, da. Parlamentul studențesc.

AICI găsești un articol post-eveniment care cuprinde multe detalii despre FRIȘPA , iar AICI poți afla cât costă și ce vei învăța fiind student la FRIȘPA în Republica Moldova.

# Tot ce trebuie să știi despre studiile la Business și Administrare

În cadrul acelei ediții, am discutat și despre cum se întâmplă lucrurile la nivel academic universitar la una dintre universitățile din regiune. Așadar, noi am discutat cu Irina Todos, cea care este conferențiară universitară la Universitatea „B.P Hasdeu” din Cahul și care ne-a povestit despre oportunitățile de acolo.

„Universitatea le oferă studenților oportunitatea de a studia, de a crea ca specialiști cu studii superioare acasă, în sensul că le oferim aici studii mai aproape de părinți, cu cheltuieli mai puține. De asemenea, universitatea noastră are un parteneriat cu Universitatea Dunărea de Jos prin oferirea posibilității de a studia simultan la două instituții. Deci, în prima jumătate a zilei, studentul studiază la universitatea din Cahul, iar după prânz, este student la Universitatea Dunărea de Jos la extensiune”, ne-a povestit Irina Todos.

Iar despre cât câștigă un tânăr licențiat în Business și Administrare, invitații noștri ne-au spus că totul depinde de implicarea, experiența, dorința lui de a se realiza la locul de muncă, iar cunoaștere unei limbi internaționale este un bonus care neapărat îți oferă o ușă deschisă către proiecte internaționale de unde cu siguranță poți câștiga mai mulți bani.

AICI găsești un articol post-eveniment care cuprinde multe detalii despre facultatea de Business și Administrare , iar AICI poți afla cât costă și ce vei învăța fiind student la Business și Administrare în Republica Moldova.

# Tot ce trebuie să știi despre studiile la Arhitectură

Cel de-al optulea eveniment din cadrul proiectului „Dacă rămân acasă, merg la…” l-am dedicat specialității Arhitectură, care de asemenea s-a derulat în limba rusă. În cadrul acestuia am vorbit despre structura unui an academic universitar, despre proiecte și burse. Și despre cum arhitecții devin medici pentru a înțelege legătura ideilor pe care urmează să le implementeze.

AICI găsești un articol post-eveniment care cuprinde multe detalii despre facultatea de Arhitectură, iar AICI poți afla cât costă și ce vei învăța fiind student la Arhitectură în Republica Moldova.

# Tot ce trebuie să știi despre studiile la Agricultură

Pe lângă teoria și lucrurile de care suntem învățați la facultate, foarte importante sunt cunoștințele acumulate din practică, deoarece setul de cunoștințe dobândite la facultate este actualizat, pentru că piața se schimbă, apar produse noi, tendințe noi, iar noi trebuie să ne adaptăm, același lucru se întâmplă și în cazul Agriculturii.

De asemenea, trebuie să comunicăm că studenții la Facultatea de Agricultură au posibilitatea să facă schimburi de experiențe sau să participe la proiecte internaționale care să le lărgească orizontul de cunoștințe

AICI găsești un articol post-eveniment care cuprinde multe detalii despre facultatea de Arhitectură, iar AICI poți afla cât costă și ce vei învăța fiind student la Arhitectură în Republica Moldova.

# Tot ce trebuie să știi despre studiile la Psihologie

La ultimul eveniment echipa #diez a discutat despre facultatea de Psihologie, despre avantajele studiilor, importanța lor socială, dar și despre cât de liberă și deschisă este piața muncii pentru primirea specialiștilor licențiați în psihologie.

De asemenea, un lucru foarte important de remarcat este că, invitatele noastre unanim ne-au spus că este extrem de important să ai studii superioare în domeniu dacă vrei să activezi în una din nișele psihologiei.

AICI găsești un articol post-eveniment care cuprinde multe detalii despre facultatea de Psihologie, iar AICI poți afla cât costă și ce vei învăța fiind student la Psihologie în Republica Moldova.

# Desert informațional

Cum v-am mai povestit, „Dacă rămân acasă, merg la…” este o campanie de informare a viitorilor absolvenți de liceu despre posibilitățile pe care le au în materie de studii superioare pe care le pot urma în Moldova. Așadar, pe lângă cele 10 evenimente online cu participarea a trei invitați (un profesor, un specialist și un student) dedicat unei specialități, noi am mai avut și cinci evenimente speciale cu câte un invitat care are un job interesant pe piața din Moldova.

1. „Jocul, în primul rând, este istoria experienței noastre.” Vasili Braga, despre industria creării jocurilor în Moldova

AICI găsiți un articol desfășurat despre interviul de mai jos!

2. Valentina Gaidarji, specialistă în marketing, ne-a povestit ce înseamnă marketingul social și ce oportunități îți oferă acest domeniu

AICI găsiți un articol desfășurat despre interviul de mai jos!

3. Ce înseamnă industria organizării de evenimente. Discutăm cu Mirela Urușciuc, fondatoarea Art Group Avanti

4. Care este farmecul creării ilustrațiilor? Aflăm răspuns la această întrebare împreună cu Oxana Capațină

5. Faceți cunoștință cu profesia de somelier cu ajutorul lui Maxim Levcenco

AICI găsiți un articol desfășurat despre interviul de mai jos!

Proiectul „Dacă rămân acasă, merg la…” este realizat în parteneriat cu Moldova Agroindbank și Educație Online.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ilinca Televca
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente