image
Sursa foto: ambulanta.md

Peste 13 mii de persoane au solicitat ambulanța în ultima săptămână

Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost solicitat, pe parcursul unei săptămâni, de 13.306 de persoane. Ulterior, 5456 de cetățeni, printre care 1148 de copii au fost transportați asistat în cadrul departamentelor de urgență al spitalelor.

Din numărul total al cazurilor, cel mai frecvent s-au adresat la ambulanță pacienții cu probleme cardiace – 2251, urmați de 1855 de persoane cu urgențe neurologice și 1747 de cetățeni cu boli respiratorii.

La Serviciul de Urgență au mai apelat 138 de persoane cu maladii infecțioase, 65 cu urgențe toxice și trei pacienți care au primit insolații de gradul I și II. Echipele AMU au intervenit prompt în cazul a 32 de intoxicații cu medicamente; 14, în urma consumului exagerat al alcoolului și două cazuri de intoxicație cu ciuperci.

Totodată, 1492 de cetățeni cu diverse traumatisme au beneficiat de primul ajutor medical la etapa de prespital. Intervenția ambulanței a fost solicitată pentru 98 de persoane, care au suferit în urma accidentelor rutiere. Ulterior, în dependență de starea pacienților, aceștia au fost transportați la spital.

Noutăţile partenerilor

comentarii: