(foto) A ignorat semnalele și „s-a trezit” cu trenul în mașină: Un șofer a scăpat cu zile, după ce o granitură s-a izbit în mașina sa

O mașină de model Opel Astra, în care se afla un bărbat de 60 de ani și o pasageră, a fost lovită de un tren, în orașul Lipcani, raionul Briceni. Accidentul s-a produs astăzi, 13 iulie, la trecerea de cale ferată din oraș.

Foto:

Șoferul a ajuns la trecere, la nivel cu calea ferată, a ignorat semnele luminoase ale semaforului, două lumini de culoare roșie și a continuat deplasarea. Aflându-se deja cu puntea din față a autoturismului pe calea ferată, acesta a fost tamponat în partea laterală de un tren.

Locomotiva tracta 7 vagoane de transportare a încărcăturilor, deplasându-se din direcția satului Criva spre Lipcani, fiind condus regulamentar de un bărbat, locuitor al Republicii Ucraina, regiunea Cernăuți. După tamponare, automobilul a fost proiectat pe acostamentul drumului, trenul oprindu-se pe loc”, spun oamenii legii. 

În urma accidentului, nicio persoană nu a fost rănită. 

Șoferul a fost amendat cu 1200 de lei și 6 puncte de penalizare, pentru că a încălcat Regulamentul Rutier.



Pub