În ultimii ani, am început să văd tot mai multe poze pe rețele de socializare cu foste colege, prietene, cunoștințe care s-au mutat în altă țară și își cresc copiii acolo. Unele dintre ele au născut în țara în care au emigrat, altele au plecat împreună cu partenerii și copiii lor. Mă întrebam în ce limbă vorbesc cu copiii, în ce limbă le cântă și le citesc povești și cum comunică cu buneii.
Povestea o spune mama, cântecul e responsabilitatea lui tata
Rodica Petrușevschi locuiește de 5 ani în Marea Britanie împreună cu soțul ei, care e brazilian, și cu Sabrina, fiica lor de aproape 3 ani. Sabrina vorbește româna cu Rodica, portugheza cu tatăl ei și engleza la grădinița.
În zona în care locuiesc nu prea sunt vorbitori de română, deci, deocamdată, Sabrina nu are alți copii cu care să exerseze limba. În schimb, există o comunitate extinsă de brazilieni, astfel fetița își exersează portugheza și cu prietenii, nu doar cu tatăl.
Jumătate din cărțile Sabrinei sunt engleză, jumătate în română. Rodica îi citește povești în fiecare seară, iar Sabrina știe că regula e să-i citească în română, chiar dacă uneori asta înseamnă să traducă ad-hoc din cărțile în engleză. Rodica i le citește expresiv, joacă rolurile personajelor, cântă și inventează rime, de aceea ea e întotdeauna cea cu povestea. Rodica spune că, deși e obositor de multe ori, o face cu drag pentru că e important ca fiica ei să cunoască româna.
Din ritualul fetiței de seară, după poveste, urmează cântecelele în portugheză, pe care tatăl i le cântă până adoarme.
Când sunt împreună, soții vorbesc între ei în engleză, iar Sabrina – în română sau portugheză, în funcție de cui i se adresează. Uneori îi traduce Rodicăi în română ce-i spune tatăl în portugheză.
„Când căutam grădiniță, am sunat și mi-au spus, cu bune intenții probabil, să fiu atentă dacă o învăț limba mea, pentru că ar putea să-i fie dificil să vorbească engleză. Însă mediul multilingv nu tergiversează dezvoltarea copilului. Sabrina numără, știe alfabetul și în română, și în portugheză, și în engleză.”
Rodica nu-și face griji pentru integrarea fiicei. „Atunci când ajunge pe un teren de joacă, se transformă într-o domnișoară britanică. Interacționează cu toți copiii, are accent britanic și altă intonație, probabil o să aibă un accent pe care eu n-o să-l am niciodată”, povestește Rodica.
Influența mediului multicultural
Cristina locuiește în Luxemburg cu soțul și fetițele ei de 7 și de 2 ani. Emilia, fiica mai mare, cunoaște deja 6 limbi: româna o vorbește acasă și alte 5 limbi – spaniolă, engleză, luxemburgheză, germană, franceză – în afara casei.
„Așa e mediul în care locuim. Aici, la absolvirea liceului, toți copiii cunosc 4 limbi străine la perfecție. Emilia, care a făcut și un an de școală în Spania, va avea o limbă străină în plus.”
Luxemburg este totuși un caz special. „50% din populație este formată din imigranți, se vorbesc 50 de limbi. Respectiv, sunt foarte mulți oameni în aceeași barcă, care înțeleg că e un mediu extrem de multicultural. Limbile oficiale sunt luxemburgheza, germana și franceza. Engleza e neoficială, dar majoritatea o cunosc”, povestește Cristina.
Înainte, Cristina și soțul ei vorbeau engleza când nu voiau să fie înțeleși. Acum, le-a mai rămas doar rusa, pe care Emilia încă nu o vorbește.
„O fi copilul nostru deștept, dar o ajută și mediul foarte multicultural. Majoritatea copiilor de aici vorbesc câte 4-5 limbi. Pentru noi, părinții, e impresionant, noi nu mai putem învăța cu aceeași viteză limbile. Și sunt foarte mândră de ea.”
Cristina are cărți pentru copii în română, pe care le comandă din Moldova. Totuși, Emilia preferă să privească desenele animate în limbile spaniolă și engleză. „Pentru mine sunt foarte importante rădăcinile, pentru ca fetele să poată fi atașate și să poată comunica cu buneii.”
Totuși, Cristina înțelege că, cu cât mai multe limbi învață copiii, cu atât mai mult le crește capacitatea de învățare și de a-și extinde vocabularul în oricare dintre limbi, ei învață să se adapteze la diferite medii, la diferiți oameni, să fie flexibili.
Deși nu planifică să se întoarcă în Moldova în viitorul apropiat, Cristina nu exclude posibilitatea ca ea sau fiicele ei să se întoarcă în țară. Deocamdată, vin des în vizită.
I want… cașa
Cristina Cernat e logopedă și locuiește de peste 2 ani cu familia în Irlanda. Are un băiețel de 10 ani – Ionuț și unul de 4 ani – Matei. Deși nu vorbesc engleza acasă, Matei a învățat de la fratele mai mare, de la alți copii și de la desenele animate, despre care Cristina spune că au avut impactul cel mai mare.
Pentru Cristina e important ca fiii ei să-și cunoască identitatea, să-și respecte limba și țara. Ea le citește povești în română, dar Matei îi spune că vrea story (poveste) de la grădiniță.
Bunicii lui Matei sunt în Moldova, iar Cristina a dus băieții la ei peste vară. Spera ca Matei să învețe mai bine româna. În schimb, bunicii au început să vorbească engleza.
„Eu cred că Matei încă n-a făcut diferența că există două limbi, mixează cuvintele din ambele. Și la grădiniță spune frigo, chiar dacă știe că frig e cold, iar acasă – I want (eu vreau) cașa (terci).”
Totuși, Cristina a început să-l întrebe cum se zice la anumite lucruri în engleză sau în română și băiatul îi răspunde.
Ce spun studiile despre multilingvism
Alexandra Gherman este psihologă cliniciană la Centrul de evaluare și intervenție pentru copii și adolescenți Cognitrom, Cluj-Napoca. Specialista spune că, conform ultimelor studii, la copiii bilingvi se dezvoltă mai repede gândirea flexibilă, capacitatea de autocontrol, unele funcții executive ale creierului. Totodată, cu cât începe mai repede să învețe o a doua limbă, cu atât este mai bine pentru dezvoltarea sa. Copiii care învață două sau mai multe limbi simultan au un vocabular mai diversificat, o pronunție și gramatică mai corectă și capacitate mai mare de procesare a limbajului.
Procesul de percepere a limbajului începe din uter, când copilul deja poate să distingă vocea mamei. Din primele luni de viață, copilul folosește sunete prelingvistice și gesturi pentru a comunica, el are capacitatea să discrimineze între sunete. Din al doilea an, poate să deja producă primele cuvinte și propoziții. Vocabularul, gramatica, toate competențele de comunicare devin vizibile între 3 și 5 ani.
Părinții se tem că, dacă copilul învață o a doua limba, o va uita pe prima sau va deveni confuz sau nu va ști să folosească corect niciuna dintre limbi. Și este normal ca acest lucru să se întâmple la început. Totuși, este dovedit științific că achiziționarea unui al doilea limbaj nu predispune copiii la dificultăți sau tulburări de dezvoltare. Alexandra recomandă părinților să nu se sperie dacă picii amestecă cuvinte din limbile pe care le vorbesc, să nu stopeze expunerea copilului la mai multe limbi, ci să aibă răbdare, pentru că aceste confuzii dispar în timp.
În învățarea unei limbi, factorii principali sunt expunerea și nevoia. Dacă copilul trăiește într-o altă țară, unde la locul de joacă sau la grădiniță este expus la o altă limbă decât cea maternă, îi apare nevoia să învețe și acea limbă, iar asta facilitează mult învățarea.
„Părinții care vor să ajute copiii să învețe limba maternă au mai multe șanse de reușită dacă o fac cu blândețe, prin joacă, să repete în română ce-i zice copilul în altă limbă. Este important să i se creeze nevoia de a ști limba.”
Psihologa menționează că atunci când se întâmplă ca un copil să refuze să vorbească limba familiei, este posibil să fi avut incidente la grădiniță sau la locul de joacă, când nu s-a putut juca cu alți copiii pentru că nu știa limba sau chiar a fost ridiculizat din cauza asta. Copiii au un instinct primar de adaptare la mediu, de aceea învață limba mediului la care este expus.
Imagine reprezentativă: fotografie de Cristina Axentii
