Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Pe 14 iulie, în capitală se dă startul Festivalului „Te salut, Chișinău!”, ediția I

   3355

Primăria municipiului Chișinău informează că miercuri, 14 iulie 2021, în capitală se dă startul Festivalului „Te salut, Chișinău!”, ediția I, care se va desfășura timp de 4 zile.  

Proiectul este dedicat aniversării a 585 de ani de la prima atestare documentară a Chișinăului și va include diverse activități cultural-artistice: expoziții și mese rotunde tematice, întâlniri cu scriitorii; recitaluri cu diverse genuri de muzică (clasică, populară, folclor, jazz, etno jazz etc.). În cadrul aceluiași Festival sunt prevăzute proiecții de film, competiții la șah, dame și table, expoziții de artă cu vânzare, târguri ECO ale producătorilor autohtoni, organizarea rutelor turistice „Chișinăul de astăzi și de altă dată” etc.

Prima zi a Festivalului „Te salut, Chișinău” va include următoarele evenimente:

ora 10:00 – „CHIȘINĂU-585 ANI. Un oraș între trecut și viitor”, activitate cu participarea copiilor din centrele comunitare pentru copii și tineri și centrele de plasament/servicii sociale, în scuarul teatrului „Ion Creangă, str. Ghioceilor, 1. 

ora 11:00 flash-mob-uri cu genericul „Te salut, Chișinău!” în parcurile și scuarurile din oraș (Aleea pietonală bd. Mircea cel Bătrân, Scuarul „Mihai Eminescu”, Parcul „Alunelul”, Scuarul din str. Miron Costin – Complexul Memorial „Feciorilor Patriei – Sfânta Amintire”, Parcul „Valea Trandafirilor” - Havuzul Muzical;

ora 10:00-11:00 - întâlniri cu scriitorii: Ion Iachim, Dumitru Crudu, Ianoș Țurcanu, Claudia Partole, Arcadie Suceveanu, Președintele Uniunii Scriitorilor din RM și Renata Verejanu la filialele Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” (filialele Ovidius, Târgoviște, Alba Iulia, Liviu Rebreanu, Ștefan cel Mare și Sfânt, Hristo Botev);

ora 15:00 - masă rotundă cu genericul: „Istoricul întemeierii orașului Chișinău”. Colaj foto/video cu imagini istorice și actuale ale orașului, în incinta Preturii sectorului Centru, str. Bulgară, 43.

ora 19:00 - recital muzical  cu „Jazz Orchestra” a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, conducător artistic Petru Haruța, solist Cristi Aldea-Teodorovici, pe strada pietonală Eugen Doga intersecție bd. Gr. Vieru;

ora 19:30 - recital de muzică al Formației Etno Jazz „Trigon” și Vali Boghean Band, în Parcul „La Izvor”;

ora 20:00 - recital muzical de jazz cu Alex Calancea Band în Parcul „Valea Morilor, scările de granit;

Festivalul consacrat aniversării a 585 de ani de la prima atestare documentară a Chișinăului include ca parte componentă și domeniul cinematografiei, oferind spațiu de promovare peliculelor din cadrul Festivalului Internațional de Film Documentar „CRONOGRAF”.  

Astfel, serile Festivalului vor culmina cu proiecții de filme autohtone, în aer liber, în cele 3 locații: strada pietonală Eugen Doga, Parcul „La Izvor” și Parcul „Valea Morilor”, scările de granit. 

Evenimentele incluse în programul Festivalului „Te salut, Chișinău” sunt organizate de Direcția Cultură, în conlucrare cu preturile de sector și Direcția generală economie, comerț și turism.