(video) Are mai mult de 130 de ani și încă funcționează. Unde se află cel mai vechi cinematograf din lume

asdfghjhgfdsdftghj
Foto: ledauphine.com

Sala „Eden-Théâtre” din sudul Franței, locul în care au fost proiectate primele filme ale fraților Lumiere, pionierii cinematografiei, a fost recunoscută oficial drept cel mai vechi cinematograf din lume de către Guinness World Records, informează AFP, notează AGERPRES.

Situat în orașul La Ciotat, în departamentul Bouches-du-Rhône, lângă Marsilia, „Eden-Théâtre” este „cel mai vechi cinematograf în funcțiune din lume”, după cum a proclamat la începutul lunii iulie ghidul de referință, care recenzează și certifică recordurile mondiale.

„Este vorba despre un dosar administrativ, cu peste doi ani de cercetare, care își primește recompensa”, a salutat într-un comunicat Michel Cornille, președintele asociației „Les lumieres de l’Eden”, operatorul cinematografului care a sărbătorit în iunie împlinirea a 132 de ani de activitate.

„Este o emoție extraordinară deoarece de-a lungul întregii mele vieți mi-am văzut familia luptându-se pentru ca Eden să continue să existe”, a declarat pentru AFP Marie-Laure Smilovici, directoarea Eden și urmașa proprietarilor istorici, explicând că a fost ajutată în acest demers de strănepotul unuia dintre frații Lumiere.

Inaugurat la 15 iunie 1889 în acest mic port mediteranean care avea doar 12 000 de locuitori (peste 35 000, în prezent), Eden a găzduit la începuturile sale spectacole teatrale, concerte și chiar întreceri sportive de box sau lupte greco-romane, potrivit informațiilor prezente pe pagina de internet a cinematografului.

Fostul său proprietar, Raoul Gallaud, s-a împrietenit cu Antoine Lumiere, tatăl lui Louis și Auguste Lumiere, care dobândise o reședință de vară în regiune. Invitat să ia parte la o primă „experiență cinematografică” la frații Lumiere, la 21 septembrie 1895, Gallaud i-a sugerat lui Antoine să repete această experiență la Eden, după cum a declarat pentru AFP responsabila cu comunicarea în cadrul cinematografului.

Însă, proiecția programată câteva zile mai târziu a fost întreruptă din motive tehnice. Antoine Lumiere a repetat apoi experiența la Paris, la „Salonul indian” de la Grand Café, dispărut în secolul al XIX-lea, la 28 decembrie 1895, dată considerată de istorici cea a nașterii cinematografiei, a explicat ea.

Alte proiecții nu au mai avut loc până la 21 martie 1899, când Eden a programat douăzeci de filme ale fraților Lumieres, precum „Le lancement d’un navire à La Ciotat”, „Un voyage à travers les Alpes en chemin de fer”, „Les Cow-boys d’Amérique” sau „Un crepage de chignons”. Aceasta sesiune a fost cea vizată de Guinness World Records pentru omologare.

Afișul acestei prime proiecții, expus în prezent în sală, anunța un „spectacol foarte științific, absolut moral și interesant, atât pentru adulți cât și pentru copii, care pot fi aduși fără teamă”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ilinca Televca
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente