Doru Petruți: PAS a câștigat aceste alegeri înainte de desfășurarea lor. Și asta fără să facă o campanie specială

12 Iul. 2021, 15:31
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
12 Iul. 2021, 15:31 // Oameni şi Idei //  MD Bani

„Având în vedere că alegerile s-au încheiat”, sociologul Doru Petruți a prezentat o viziune analitică asupra alagerilor din data de 11 iulie 2021. Potrivit lui Petruți, punctul de vedere prezentat în continuare este bazat „pe unele date despre care nu am putut vorbi public în această perioadă.”

PAS a câștigat aceste alegeri înainte de desfășurarea lor. Și asta fără să facă o campanie specială, promovând doar emoția și miza anti-PSRM/Dodon („votul împotrivă”). Promisiunile electorale, indiferent ce partid le-a făcut au fost considerate de mare parte din alegători minciuni sau foarte improbabil de a fi realizate. Motivația votului rămâne preponderent încărcată negativ și cel mult un „vot util” a atârnat de o firavă speranță. Studiile complexe realizate în campanie au arătat clar tipurile de motivații și gradul de confirmare a intenției de vot în ziua scrutinului, pentru fiecare tip de votant.”

Alegătorii PAS au avut și emoție și miză pe 11 iulie, declară Petruți.

„Miza să schimbe Parlamentul și să înlăture PSRM de la putere și emoția anti-Dodon. Alegătorul PSRM nu a avut nici emoție, nici miză, însă a avut disciplină și o parte au mers la vot. Aceste alegeri nu au fost despre campanie, despre idei, programe electorale sau dezbateri, acesta a fost un referendum emoțional de validare al mandatului dnei Maia Sandu.”

„Așadar, e bine de știut că alegerile se pierd sau se câștigă cu mult timp înainte de campanie, deși majoritatea politicienilor pe care i-am întâlnit cred cu tărie că alegerile se câștigă în campanie. Ca și la alegerile Prezidențiale din 2020, și la aceste alegeri, rezultatul s-a știut cu destul timp înainte. Campaniile electorale în Moldova vor schimba tot mai puțin, dar asta nu înseamnă că ele nu trebuie derulate. Și, încă ceva, electoratul din Moldova s-a maturizat și o parte mică din el mai poate fi fentat.

Știu că mulți nu digerați ușor punctele mele de vedere, dar asta mi-au spus mie datele studiilor bazate pe opiniile oamenilor din Moldova; deci, nu sunt opiniile mele personale, eu doar încerc să la analizez într-o formă coerentă și utilă.

Și, dacă îmi permiteți și un punct de vedere strict personal (deci, nu ca sociolog, deși latura asta e tot timpul cu mine), v-aș spune că regret că PPDA nu a trecut pragul, deși a avut cea mai bună listă în primii 10 candidați la funcția de deputat (după părerea mea). Dar, cum spuneam mai sus, alegerile nu sunt despre competență, meritocrație, filtre de integritate etc. Drept dovadă că și câștigătorii de azi au cam renunțat la ele și s-au bazat pe emoție și miză.

Sper (deși am spus că nu mai investesc absolut nici o speranță în politic) … sper să se oprească declinul din ultimii 2 ani și în alți 1-2 ani să apară primele rezultate bune pentru cât mai mulți cetățeni moldoveni, iar la următoarele alegeri să votăm „pentru”.”

Realitatea Live

26 Apr. 2024, 14:54
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  bani.md
26 Apr. 2024, 14:54 // Oameni şi Idei //  bani.md

De la idee – la afacere. Victor Belciug, la cei 32 de ani, și-a transformat visul în realitate. Pasionat de mașini, acesta și-a deschis un service auto la Hîncești. Astfel, de mai bine de un an nu mai este angajat, dar își conduce propriul business.

El a apelat la Programul de Mentorat cu Alexandru Bordea, un expert cu o experiență vastă în vânzări și consultanță de business. În video de mai jos, afli despre cum poți să-ți îmbunătățești abilitățile și strategia de business, care sunt provocările, dar și oportunitățile unui antreprenor.

„Afaceri la Microscop” poate fi vizionat pe RLIVE TV, joi la 22:00, sâmbăta la 06:00 și miercuri la 16:00.

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău