(video) Igor Dodon, după închiderea secțiilor de votare: Gata, alegerile au trecut, s-a terminat cu războaiele. Am tras linia și hai să fim responsabili

Liderul PSRM, Igor Dodon, a venit cu declarații de presă după închiderea secțiilor de votare. Acesta a mulțumit alegătorilor care au ieșit masiv la vot și susține că „BECS va înregistra un rezultat bun”. Totodată, a venit cu un apel către viitorii deputați: „Gata, alegerile au trecut, s-a terminat cu războaiele, declarațiile, am tras linia, acumulăm încălcările care au fost depistate, dar hai să fim responsabili”, a declarat Dodon.

Foto:

„Vreau să vă mulțumesc pentru participarea activă, sincer după atâtea discuții și dezbateri și crize politice mă temeam că oamenii nu o să iasă la vot, dar cetățenii au fost activi. Asta în condiții de vară, căldură, de aceea mulțumesc că ați crezut că se pot delega oameni demni în parlament. Vreau să mulțumesc colegilor mei din teritoriu care au lucrat foarte mult în această campanie, am avut o campanie activă dinamică și din calculele noastre avem și rezultate -  BECS va înregistra un rezultat bun. Separat mulțumesc colegilor din partidul comuniștilor cu care am creat o echipă. Sper și sunt sigur că și după ziua de mâine vom lucra împreună cot la cot, așa cum își doresc alegătorii noștri. De mâine, sper să fie aprobate repede rezultatele, va începe o nouă etapă în RM. Mesaj către deputați: Nu trebuie să admitem alte crize politice, oamenii astăzi au ieșit masiv la vot și au votat pentru voi, există probabil că va fi un Parlament cu 2 partide, dar nu trebuie să admitem noi crize politice, din nou dizolvare, ar fi bine să avem stabilitate. Gata, alegerile au trecut, s-a terminat cu războaiele, declarațiile, am tras linia, acumulăm încălcările care au fost depistate, dar hai să fim responsabili”, a declarat Dodon.




Pub