Este ziua în care alegem. Alegem poate mai mult decât niște oameni ce vor ocupa fotoliile în parlament. Mi-am întrebat mama la ce se mai așteaptă de la noul legislativ și cum ar trebui viitorii deputați să își pună în practică programul politic dincolo de campania electorală.
Mama, pentru ceilalți – Svetlana Buruiană, a fost mereu bugetară. Fostă profesoară de istorie, apoi șefă pe direcția de învățămînt, acum directoarea unui centru pentru copii din Leova. În cei 30 de ani de la independență, a prins 10 parlamente și nici nu are rostul să număr câte guverne. Totuși, nu și-a pierdut speranța și optimismul cu care merge de fiecare dată la urna de vot. Ba mai mult, despre cum se desfășoară alegerile știe direct din „bucătăria” lor, căci de aproape de 17 ani este în comisia electorală locală la fiecare scrutin.
„Dacă nu se va schimba fiecare dintre noi, nu ne putem aștepta la multe”, mi-a răspuns mama când am întrebat-o ce așteptări are de la noul parlament. Mama se așteaptă la salarii și pensii mai mari, la mai multe locuri de muncă și oportunități pentru tineri. Poate nu imediat, dar măcar în următorii ani.
Pensionarii și pensia este un subiect despre care nu poți vorbi fără să te doară. „Oamenii ar trebuie să iasă la pensie la maximum 58 de ani, ca să reușească să se bucure de viață după atâția ani munciți”, spune mama. Doar că e mai greu să te bucuri de viață atunci când primești o pensie mai mică decât minimul de existență, la fel ca și în cazul bunicii mele, care are o pensie de 1800 de lei.
„Cred că ar trebui să se pună accent mai mult pe probleme sociale și economice”, zice mama. Ea spune că trebuie promovați și susținuți producătorii autohtoni, să fie mai prezenți pe piața locală, să existe înlesniri din partea statului. Astfel, vom motiva oamenii să rămână acasă, să încerce să construiască ceva aici, fără ca afacerea lor să fie condamnată din strat la eșec.
„Familiile tinere rămase acasă ar trebuie ajutate”, spune mama. Ar trebuie să fie mai multe locuințe sociale pentru familiile tinere și cele defavorizate și, de ce nu, să le fie acordate credite de stat cu rată minimă. Astfel putem convinge tinerii să pot rămâne în țară.
„Mai avem mult de muncit la infrastructură”, suspină mama. Drumuri amenajate și asfaltate, canalizare, apă la robinet – toate acestea nu ar trebui să fie un lux, ci un lucru obișnuit pentru fiecare localitate din țară. Poate nu imediat, dar măcar în următorii ani.
„Dacă rămânem conservativi și cu gândul la trecutul când a fost mai bine, tot așteptând ca cineva să facă totul pentru noi, nu vom ajunge departe”, spune în încheiere mama, iar eu nu pot să nu fiu de acord cu ea.
A vorbit cu mama ei Ecaterina Buruiană, stagiară Moldova.org
