06:44:54 25.04.2024
Stiri

VIDEO // Maia Sandu le SOLICITĂ moldovenilor, în special celor din Chișinău, să-și dedice 30 de minute pentru R. Moldova și să participe la VOT. „E mai simplu să votăm ACUM, decât să ieșim patru ani în stradă”

Actualitate 11.07.2021 19:29 Vizualizări2261 Autor: Ziarul National
VIDEO // Maia Sandu le SOLICITĂ moldovenilor, în special celor din Chișinău, să-și dedice 30 de minute pentru R. Moldova și să participe la VOT. „E mai simplu să votăm ACUM, decât să ieșim patru ani în stradă”


Președinta Maia Sandu le solicită cetățenilor R. Moldova, în speță celor din municipiul Chișinău, să iasă să vot și să dea „o șansă” republicii în următorii patru ani. Șefa statului subliniază că e nevoie de doar 30 de minute pentru a ajunge la secția de votare și de a decide soarta R. Moldova.

„Dragi cetățeni, până la această oră au votat peste 43% dintre toți alegătorii. La Chișinău au votat puțin peste 41%. Aceasta înseamnă că încă mulți oameni nu au votat. Mai sunt mai puțin de două ore până se închid secțiile din R. Moldova, sunt ore foarte importante, care pot fi decisive pentru viitorul R. Moldova.

Știu că cei mai mulți dintre cei care mă urmăresc au fost deja la vot, dar aveți cunoscuți, prieteni, rude, care încă mai consideră că lucrurile se pot decide și fără votul lor. Aceștia cred că votul lor nu este decisiv. Vă îndemn să-i convingeți să meargă la vot. Procesul democratic e foarte important și în acest proces democratic, în ziua alegerilor, cu cât mai mulți ieșim la vot, cu atât mai mare e șansa noastră ca să oferim republicii soarta care o merită, ca să ne decidem cu toții împreună viitorul.

Știu că unii dintre voi vor să meargă la meci, dar vă rog mai întâi să vă faceți drum până la secția de vot. Cei care au ieșit să profite de ziua de odihnă mai aveți timp să ajungeți la vot. Este important ca în acestă zi să oferim republicii 30 de minute și să decidem împreună viitorul. Doar așa putem conta pe un Parlament responsabil pentru următorii patru ani. Este mult mai ușor să dedicăm astăzi 30 de minute, decât să ieșim după asta zile întregi în stradă și să ne exprimăm nemulțumirea față de un parlament care nu ne reprezintă și nu muncește în folosul cetățenilor. Astăzi este important să ieșim la vot într-un număr cât mai mare, pentru ca următorul Parlament să fie cât mai reprezentativ. Mergeți la vot, pentru ca să oferiți R. Moldova șansa care o merită”, a conchis Maia Sandu.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md