Peste 6.000 de polițiști vor asigura ordinea publică în ziua alegerilor parlamentare

Pentru a asigura buna desfășurare a scrutinului electoral de mâine, la cele peste 2.000 de secții de votare, amplasate pe teritoriul R. Moldova, vor fi antrenați peste 6.630 de angajați ai poliției. Anunțul a fost făcut astăzi de Marin Maxian, șef adjunct al Inspectoratului General de Poliție, în cadrul unui briefing de presă.

Foto: unimedia.info

Astfel, 4.946 de polițiști vor asigura ordinea publică în raza de 100 de metri depărtare de secțiile de votare, iar alți 292 de angajați vor asigura documentarea eventualelor încălcări electorale în ziua alegerilor. 

Potrivit șefului adjunct al IGP, a fost dublat numărul de grupe operative de documentare procesuală, fiind antrenați 727 de angajați, care vor reacționa la orice încălcări, sesizări și apeluri înregistrate la 112.

Precizăm că pe 11 iulie 2021 vor avea loc alegeri parlamentare anticipate. La scrutin vor participa 23 de concurenți electorali, dintre care 20 de partide, două blocuri electorale şi un candidat independent.


Pub