fbpx

SIS avertizează: Grupuri de persoane pregătesc transportarea și determinarea unor alegători de a vota în schimbul anumitor beneficii

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) „atenționează asupra riscurilor legate de posibila corupere a alegătorilor și transportarea organizată a acestora către secțiile de votare”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Într-un comunicat remis presei, instituția afirmă că a sesizat „intențiile unor grupuri de persoane atât din dreapta și cât și din stânga Nistrului de a pregăti și aplica activități care depășesc cadrul legal, cum ar fi transportarea și determinarea anumitor alegători de a vota un anumit concurent electoral în schimbul anumitor beneficii”.

Potrivit comunicatului, „Serviciul va acționa în conformitate cu legislația în vigoare, iar probatoriul care va fi acumulat pe parcurs va fi remis organelor procuraturii”.

SIS atenționează despre lipsa de coordonare a unor instituții

Instituția amintește că pentru alegerile prezidențiale de anul trecut a fost adoptată Hotărârea CEC nr. 4390 din 20.10.2020 cu privire la unele aspecte ce țin de transportul organizat al alegătorilor la secțiile de votare în ziua alegerilor prezidențiale din 01.11.2020, potrivit căreia responsabili de asigurarea traficului de pasageri în ziua alegerilor au fost desemnați Ministerul Afacerilor Interne, prin intermediul Inspectoratului General de Poliție și Ministerul Economiei și Infrastructurii, prin intermediul ANTA.

În cadrul pregătirii pentru scrutinul electoral actual, nu a fost sesizată existența unui plan de acțiuni comun dintre ANTA și INSP, similar celui de la scrutinul precedent, existând o situație de incertitudine cât privește modalitatea și acțiunile pentru 11.07.2021.

SIS a informat CEC, MAI, MEI și ANTA despre necesitatea unor asemenea reglementări reieșind din precedentele existente la scrutinele anterioare susținute de indicatorii actuali privind posibila corupere a alegătorilor și pregătirea transportării organizate a acestora către secțiile de votare.

Acțiunile de transportare organizată, pe lângă faptul că reprezintă o manifestare pasibilă de corupere a alegătorilor și compromitere a votului, creează și premise pentru alte activități ilicite, precum încălcarea regulilor de transportare a pasagerilor, siguranța în trafic, activitate economică ilicită.

„Un set de măsuri” în ziua alegerilor

SIS anunță că va desfășura în ziua alegerilor „un set de măsuri de competență, axate pe asigurarea drepturilor constituționale ale cetățenilor atât în interiorul țării, cât și peste hotare. În același timp, Serviciul va implica întreg potențialul pentru prevenirea și documentarea tentativelor de corupere directă și indirectă a electoratului”.

Vezi și: Poliția: Avem informații că grupuri de oameni pregătesc provocări de alegeri, în special în zona de securitate

Articole asemănătoare

Back to top button