Ciocoi, despre decizia Curții de Apel de a reduce considerabil numărul secțiilor de vot din stânga Nistrului: „Toți cetățenii RM au dreptul la vot, indiferent de locul în care se află”

Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, susține că trebuie respectată „buchia Constituției”, iar toți cetățenii au dreptul la vot, indiferent de locul în care se află, referitor la decizia Curții de Apel Chișinău de a micșora numărul secțiilor de votare pentru alegătorii din Stânga Nistrului de la 41 până la 12.

Foto: UNIMEDIA

„Am înțeles că nu există încă decizia motivațională a Curții de Apel Chișinău. Nu m-am apucat să văd motivația. Sunt și eu în așteptare. Am înțeles că CEC atacat deja la Curtea Supremă de Justiție decizia de aseară a Curții de Apel. Prin urmare, să lăsăm justiția să-și parcurgă lanțul firesc de examinare a acestor contestații.

Dar, pentru mine este cert buchia Constituției, care spune foarte clar că dreptul la vot trebuie să-l aibă fiecare cetățean al Republicii Moldova care a împlinit vârsta de 18 ani, indiferent de locul unde se află. Astfel, orice cetățean, indiferent de locul unde se află, fie că în străinătate sau în țară trebuie să-i fie create condițiile corespunzătoare pentru a-și exercita dreptul constituțional de a vota. În rest, rămâne să vedem care va fi decizia CSJ”, a declarat Aureliu Ciocoi în cadrul unei conferințe de presă.


Comisia Electorală Centrală a depus astăzi recurs la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), după ce Curtea de Apel a emis o hotărâre prin care obligă organul electoral deschiderea a nu mai mult de 12 secții de votare pentru alegătorii din stânga Nistrului, în loc de 41.

„Am depus recurs nemotivat, din motiv că nu avem încă o hotărâre motivată a Curții de Apel Chișinău și conform legii vă zic că, instanțele de judecată sunt obligate să examineze toate litigiile electorale până la ziua și ora începerii votului. De aceea considerăm că este încă timp suficient pentru a examina acest recurs și a se expune asupra tuturor circumstanțelor care vor fi invocate într-un recurs motivat”, a declarat președintele CEC, Dorin Cimil.

Precizăm că Igor Dodon a anunțat proteste, după ce Curtea de Apel a redus secțiile de vot pentru stânga Nistrului. Sute de persoane, nemulțumite de decizia Curții de Apel Chișinău au protestat astăzi în fața Curții Supreme de Justiție. „Rușine”, „Vrem dreptate”, au scandat oamenii. La protest au fost prezenți și mai mulți membri ai PSRM, printre care și Bogdan Țîrdea și Vlad Batrâncea.

Pe 8 iulie, Curtea de Apel Chișinău a hotărât ca numărul secțiilor de votare, destinate cetățenilor moldoveni din regiunea transnistreană să fie redus de la 41 la 12 secții de votare. Decizia a fost luată în urma unei constatări depuse la Curtea de Apel de către Platformei DA. 

Anterior, Curtea Supremă de Justiție a interzis deschiderea a trei secții de votare la Bender și Corjova. Decizia a fost luată urmare discuțiilor din cadrul Comisiei Unificate de Control pe marginea subiectului dat și în vederea neadmiterii acțiunilor ce ar putea periclita buna desfășurare a procesului electoral. Inspectoratul General al Poliției a constatat dificultăți pentru forțele de ordine întru asigurarea bunei funcționalități a procesului electoral în secțiile de votare din municipiul Bender și comuna Corjova, raionul Dubăsari.

Pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului, municipiul Bender și unele localități ale raionului Căușeni, Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis organizarea a 44 secții de votare la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. În acest fel, consiliul electoral al circumscripției electorale pentru localitățile din stânga Nistrului nr. 37 va constitui secțiile de votare și birourile electorale ale acestora.

Platforma DA a depus la Curtea de Apel mai multe acte privind cele două contestații ale deciziilor CEC depuse anterior privind numărul de secții de votare în străinătate și cel pentru alegătorii din regiunea transnistreană. Decizia vine după ce CEC nu a suplimentat numărul de secții pentru diasporă, dar a majorat numărul secțiilor de votare în regiunea transnistreană „inclusiv acolo unde nu există control din partea autorităților constituționale ale RM”.


Pub