Chironda va ataca în judecată decizia prin care a fost demis: „Colegii mi-au întins o capcană”

Ex-viceprimarul capitalei, Victor Chironda a anunțat astăzi că va contesta în instanța de judecată cauzele demisionării. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă oferită de Chironda privitor la raportul de activitate a acestuia.

Foto: UNIMEDIA

„Nu contest dreptul primarului și a Consiliului de a mă demite din funcția de viceprimar, așa prevede legea, însă voi contesta anume motivele care au fost expuse în proiectul de decizie a Consiliul Municipal și voi merge până în pânzele albe, inclusiv în instanța de judecată pentru demonstra faptul că mi-am îndeplinit atribuțiile, corect așa cum prevede legea și responsabilitatea pe care mi-am asumat-o când am acceptat aceasta funcție.

Iar așa-zisa lipsă a mea de la serviciu este pur și simplu pur o capcană pe care mi-au organizat proprii mei colegi, pe care am explicat-o de nenumărate ori.

Am depus toate plangerile necesare inclusiv la Procuratură, am pregătit demersurile pentru instanță. Eu cred că vom clarifica aceste aspecte în perioada următoare.

Motivul real al demisiei mele este că m-am opus atât demolării Hotelului Național, cât și altor proiecte de promovare a unor construcții gigantice și complexe locative în oraș. Acest lucru a devenit inacceptabil pentru cei care stau în spatele construcțiilor în oraș și ei au decis să înlăture impedimentul care nu le permite să-și realizeze obiectivele”, a declarat Victor Chironda.

Cât despre proiectul pus în discuții publice ce vizează demolarea Hotelului Național, față de care ex-viceprimarul a exprimat numeroase nemulțumiri, acesta a menționat că va continua să se implice activ.

„Lucrăm separat la acest proiect, vom contesta inclusiv autorizația de demolare care a fost emisă, vom continua discuțiile cu societatea și cu locatarii și vom continua demersurile pentru ca Ministerul Culturii să ia o decizie de clasare a acestei clădiri și să o pună sub protecție”, a precizat Chironda.

Victor Chironda a fost demis din funcție, la data de 2 iulie, prin decizia  aleșilor locali cu 28 de voturi „pentru”.


Pub