09:22:23 20.04.2024
Stiri

Ilan Șor a făcut BILANȚUL campaniei electorale: „Sunt gata să mor pentru a-mi onora promisiunea ca oamenii să trăiască mai bine în Moldova”

Actualitate 09.07.2021 16:57 Vizualizări5543 Autor: Ziarul National
Ilan Șor a făcut BILANȚUL campaniei electorale: „Sunt gata să mor pentru a-mi onora promisiunea ca oamenii să trăiască mai bine în Moldova”


„Sunt gata să mor, mă voi face luntre și punte, dar îmi voi onora promisiunea ca oamenii să trăiască mai bine în Moldova”. Declarația a fost făcută de liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, în ultima zi de campanie electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iunie. Ilan Șor îi îndeamnă pe oameni să-i acorde încredere, așa cum au procedat locuitorii Orheiului, în 2015.

Ilan Șor a făcut și un bilanț al campaniei electorale pentru acest scrutin. Potrivit lui, politicienii s-au împroșcat cu noroi și doar formațiunea sa a avut o campanie electorală decentă și le-a propus oamenilor un program concret de dezvoltare a țării.

„Scopul nostru este ca atunci când veți ieși dimineața din casă să vă bucurați de drumuri noi, terenuri de joacă, să aveți bani suficienți în buzunare, ca să nu vă gândiți pe ce să faceți cumpărături și dacă vă ajunge să vă plătiți facturile de întreținere. Pentru ca bunicii noștri să aibă posibilitatea să-și ajute nepoții și pentru ca rudele noastre să revină acasă de peste hotare. Anume cu aceste obiective am venit în fața Dvs. și am explicat că le vom atinge rapid”, a mai declarat liderul Partidului „ȘOR” în adresarea sa către alegători.

Ilan Șor a amintit că, înainte de alegerile locale din 2015, sondajele îl creditau cu 11% din opțiunile de vot, dar a acumulat 68% și a devenit primar al orașului Orhei din primul tur de scrutin. „Oamenii au decis să-mi ofere o șansă: ce-ar fi dacă după toți hoțomanii și ticăloșii, acest băiețandru va reuși ceva, poate nu ne va minți și va reuși. Pentru mine este o mare mândrie că nu i-am dezamăgit și nu i-am mințit pe acei oameni. Nu îmi este rușine să merg acum pe străzile Orheiului și să-i privesc în ochi pe oameni, deoarece mi-am onorat promisiunile”, a spus Ilan Șor.

Ilan Șor mai consideră că alegerile parlamentare din 11 iulie reprezintă o șansă pentru ca toți oamenii să înceapă o viață mai bună aici și acum. „Vă dau cuvântul meu de onoare. Dacă îmi veți oferi șansa la aceste alegeri, eu sunt gata să mor, să mă fac luntre și punte, pentru a-mi respecta cuvântul dat, astfel încât să trăiți bine acasă, în R. Moldova”, a conchis Ilan Șor.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md