Portul măștii nu doar că ne-a marcat și că va rămâne cu noi multă vreme, dar The Daily Telegraph scrie că ele vor fi în centrul viitorul război cultural. Odată ce ele vor fi decretate peste tot un element de „responsabilitate personală”, opțională, deschizând astfel o “cutie a Pandorei” a unor nesfârșite conflicte sociale privind eticheta și comportamentul în public și ce înseamnă a fi politicos.
Scrie The Telegraph (marele ziar național pro-Brexit și în care Boris Johnson însuși a scris mulți ani): “O să vedem apărători auto-declarați ai libertăților râzând de turma (“sheeple”) spălaților pe creier care încă mai poartă mască; aceștia, la rândul lor, porcăiți pe Twitter de statisticieni care au să-i mustre aspru pe libertarienii anti-mască.”
Și o serie de multe alte considerații despre cum totalitatea gesturilor noastre cotidiene vor fi reinterpretate de acum înainte în funcție de portul sau nu al măștii.
„Avansez mascat” era deviza lui Descartes („Larvatus prodeo”, unde „larvatus” vine de la „larva”, un termen sinistru pentru „mască”.
Cum a devenit statul britanic intervenționist după Brexit
Dar libertarienii britanici au multe dezamăgiri care se pregătesc pentru ei: Cum a devenit statul britanic intervenționist după Brexit este titlul, în același timp intrigant și amuzant, al unei analize în Le Monde despre situația economiei britanice după Brexit. Ajutoare de stat pentru industrie, cheltuieli bugetare în toate direcțiile, o nouă lege a subsidiilor… Boris Johnson face sistematic exact opusul marii dereglementări promise și care ar corespunde visului libertarienilor« brexiters ». Guvernul britanic nu încetează astfel să toarne sute de milioane de lire, în bună parte bani publici, în uzinele de automobile, fie Vauxhall, fie Nissan și partenerul său chinez Envision.
Dar, invers, la fel se pare că face și Emmanuel Macron în Franța. Cel pe care francezii îl poreclesc în zeflemea, sau cu dușmănie, «le président des riches» este numit de săptămânalul britanic The Economist surreptitious socialist (cum ar veni «socialist hodoronc-tronc»). The Economist (zis „cea mai influentă publicație din lume”) explică cum Macron, marele seducător al dreptei, este de fapt un intervenționist și un adept al statului-providență și „big government”.
Când Brexitul apropie cele două Irlande
Revista lunară Le Monde Diplomatique (care nu are nimic de-a face cu cotidianul Le Monde), scrie în numărul său pe luna iulie despre cum cei mai mari beneficiari ai Brexitului se arată în final a fi irlandezii, inclusiv cei din Irlanda de Nord care doresc o reunificare a insulei. În schimb unioniștii, cei din nord, protestanții care se simt englezi, trăiesc acum din plin sentimentul abandonului, mai ales după ce vămi invizibile au fost decise, ca o frontieră comercială, în marea care îi separă de Anglia.
Scrie Le Monde Diplomatique: „Unionismul celor din Ulster este o formă de naționalism britanic născut în periferia Regatului Unit și care se arată în general mai bătăios decât echivalentul său din centru. El funcționează într-un spațiu politic aparte, n care rivalizează cu naționalismul irlandez. Unioniștii suferă de la aceea că sentimentul lor de apartenență la comunitatea britanică nu găsește ecou de partea cealaltă a Mării Irlandei. Cea mai mare parte a britanicilor nu îi consideră ca aparținând aceleiași națiuni și n-ar ezita câtuși de puțin să lase regiunea să părăsească regatul dacă asta ar facilita viața politică din Marea Britanie.”
War Games
În Spania, El Pais menționează ca pe o curiozitate incidentul de ieri de la Vilnius în care premierul Spaniei, Pedro Sánchez, și cel lituanian, Gitanas Nauseda, care asistau la niște exerciții militare comune în Lituania, în cadrul manevrelor NATO, au trebuit să-și întrerupă conferința de presă și să fie evacuați în extremă urgență, adăpostindu-se de apropierea vertiginoasă și neanunțată a două avioane militare rusești.
El Pais notează că Rusia face asta foarte des, în special în timpul manevrelor militare, testând sistemele NATO și viteza de reacție. La Repubblica, în Italia, amintește la rândul său că incidente de acest tip sunt frecvente în Marea Baltică încă de la intrarea Lituaniei, Letoniei și Estoniei în NATO în 2005.
Tot în Spania, El Mundo scrie despre cum Rusia urmărește îndeaproape deplasările navei militare spaniole Rayo în Marea Neagră, în cadrul manevrelor Sea Breeze 2021 despre care am scris în detaliu aici.
Institutele 孔夫子
În sfârșit, Le Monde, în Franța, are în numărul său de astăzi o mare anchetă despre rețeaua de Institute Confucius.
Concluzia este că e vorba pur și simplu de o vastă rețea de puncte de influență ale Partidului Comunist chinez, al cărei singur scop este de a promova imaginea partidului, iar abia în subsidiar cultura chineză. Este doar o unealtă de propagandă fără nuanțe, unde se evită cel mai mic subiect care ar devia de la linia ideologică a partidului.
Create în 2004 la inițiativa Partidului, atașate deseori unor universități occidentale, aceste institute, avansând mascat, reprezintă un «soft power» al Chinei în lume, teoretic echivalente cu ce face L’Alliance Française sau British Council. Astăzi funcționează 500 de asemenea institute, în 146 de țări.
Ele însă au cauzat în Europa serioase incidente, impunând cenzurarea unor activități culturale locale, deseori cu success, în urma presiunii financiare. Ba chiar, în luna aprilie anul acesta, directorul institutului chinez din Bratislava a trebuit să plece, după ce l-a amenințat cu moartea pe un sinolog local, cercetătorul Matej Simalcik, care lucrează asupra infiltrării Chinei în mediile academice. Pe 29 iunie, ministra germane a învățământului, Anja Karliczek, a declarant: «Am lăsat prea mult spațiu institutelor Confucius.».
Le Monde oferă o lungă analiză, presărată de date și relatarea unor incidente serioase.
Primul război al șampaniei
În sfârșit, la Moscova, cotidianul de opoziție Novaia Gazeta are un editorial sarcastic despre decretul lui Vladimir Putin, prin care el a rebotezat vinul spumos rusesc „șampanie” și a interzis șampaniilor franțuzești să-și mai spună așa pe teritoriul Rusiei.
Putin a semnat așadar un decret prin care, de acum înainte, doar vinurile spumoase produse în Rusia vor mai avea voie, în magazinele și restaurantele rusești, să poarte eticheta „șampanie” (шампанское). Toate celelalte vinuri, inclusiv șampaniile adevărate franceze, cele din regiunea Champagne, singurele de altfel care în restul lumii au voie să poarte această etichetă, vor fi forțate ca în Rusia să poarte indicația «vin spumos» (игристое вино). «Vin spumos» chiar și pe sticlele cele mai scumpe de șampanie franceză Veuve Clicquot și Dom Perignon.
Novaia Gazeta ironizează că producătorii francezi “fac bule de indignare” și conchide că este evident că țara lui Pușkin a inventat șampania, ba chiar că cea mai bună se face „într-un bloc de garsoniere din Ghelengik”...
Ghelengik este un târg cu podgorii, la Marea Neagră, lângă Kerci, în apropierea Crimeei, dar e mai probabil că derizoriul exprimării și faptul că fabrica s-ar afla într-un bloc de garsoniere sună ca și cum noi am spune că cea mai bună șampanie se face la Hârtopul de Sus.
Putin nu va reuși niciodată să le ia rușilor umorul și autoderiziunea prin decret.
