„Nu pot să fac un pas fără ca să mă simt vinovată”, zice Raisa, prietena mea, într-o seară târzie, când stăm cu toții la masă. Vorbim despre toate, despre cum e să trăiești într-o lume care-ți amintește constant că tot ce faci contribuie la distrugerea planetei. Accesul constant la informație de pe tot globul e minunat, dar vine cu un preț.
Discuția pornește, desigur, de la plastic. Raisa are dreptate. Mă simt vinovată de fiecare dată când merg la cumpărături. Încerc să car după mine pungi de toate felurile și mărimile, dar mai am mult până să pot purta cu mândrie insigna zero waste, adică zero gunoi. Mă simt vinovată de fiecare dată când merg cu mașina sau avionul, pentru că știu că produc, doar în câteva ore, de câteva ori mai multe emisii de CO2 decât a produs străbunica mea în toată viața ei.
O mare parte din motivul pentru care nu vreau copii sunt munții de scutece pe care-mi imaginez că-i va produce bebelușul. Consum tot mai puțină carne, dar asta e schimbarea care mi se dă cel mai ușor. Totuși, vina e undeva acolo și-mi șoptește încet „nimic din astea nu vor avea nicio importanță”. Între timp, golful Mexic arde, la propriu.
Ne dăm seama că suntem foarte privilegiați să ne punem aceste probleme, că majoritatea oamenilor se gândesc cum să nu moară de foame sau cum să-și găsească un serviciu.
Și oricât am vrea să ne imaginăm și să arătăm turiștilor Moldova ca pe un mic colț de rai verde, realitatea e alta. O plimbare primăvăratică pe lângă câmpurile proaspăt arate îți vor arăta că faimoasele cernoziomuri nu mai sunt negre, ci gri sau albe, împânzite de pungi de plastic ca niște paraziți, prevestitori ai sfârșitului. Iar dacă nici asta nu e suficient, poftim un raport care pune Moldova pe primul loc în lume atunci când vine vorba de riscul de secetă.
În acea seară, la masă, am decis că trebuie să facem fiecare cât putem și cum putem și am trecut, stângaci, la următorul subiect. Dar noaptea, în pat, nu aveam liniște. A doua zi am vrut să mă documentez, să văd ce fac alții și cum se descurcă cu sentimentul de vină. Descopăr că există o grămadă de termeni în engleză care descriu perfect sentimentul.
Iată doar câteva dintre ele: Eco-anxiety sau anxietate ecologică, green guilt sau vină verde, ecological grief sau doliu ecologic, Environmental Guilt Syndrome (EGS) sau Sindromul Vinovăției Ecologice. Așa am aflat și că nu sunt singura care nu doarme noaptea din cauza acestor probleme. 77% din studenții din Marea Britanie spun că problema ecologică le produce anxietate. Din fericire, am găsit și câteva soluții, care sper să-ți fie de folos și ție.
Privește imaginea de ansamblu
Vina e mai ușor de suportat atunci când e împărțită. Chiar dacă deciziile noastre individuale pot avea un oarecare impact, nu vom ajunge nicăieri atâta timp cât 90% din companiile mari produc două treimi din dioxidul de carbon industrial. Așa că am putea schimba, măcar parțial, vina pe furie, să înțelegem unde de unde vin problemele cu adevărat și ce putem face la nivel de sistem. Cum putem să facem companiile responsabile de deșeurile pe care le produc (de exemplu, ele ar putea fi responsabile de reciclarea ambalajelor sau ar putea plăti un procent din profit pentru asta) și să le pedepsim atunci când forțează consumerismul (de exemplu, așa a făcut Apple atunci când a forțat utilizatorii de iPhone să cumpere modele noi, făcând modelele vechi să meargă mai greu). E nevoie de agenții guvernamentale care să facă marii poluatori responsabili de propriile acțiuni.
View this post on Instagram
Progres, nu perfecțiune
Pentru unii oameni, sentimentul de vină poate deveni motivație, pentru alții însă, poate devenit o sursă de anxietate și probleme de sănătate mintală. De aceea, spun specialiștii, e important să permiți acestui sentiment să existe, să-l analizezi și să pornești de acolo. Poți încerca să faci o revizuire a obiceiurilor tale și vedea unde poți face mai multe: poți renunța parțial sau total la produsele de origine animală, poți merge mai mult pe jos, cu bicicleta sau transportul public. Poți face alegerea „verde” ori de câte ori ai ocazia, dar fără a-ți dăuna și a te lăsa copleșit/ă de sentimentul de vină și neputință.
Unde-s doi puterea crește
Nu ești singur/ă în ceea ce simți și poate deveni mai ușor atunci când găsești oameni care gândesc ca tine. În Moldova există o grămadă de grupuri activiste cu obiective ecologice cărora poți să li te alături: EcoVisio, Extinction Rebellion Moldova sau Centrul Național de Mediu.
Cere ajutor
Și nu în ultimul rând, cere ajutor atunci când simți că nu mai poți face față sentimentului de vinovăție și anxietate. Chiar dacă par superficiale, chiar dacă te simți prost să vorbești despre o problemă atât de ignorată la nivel local, asta nu înseamnă că aceste gânduri îți provoacă mai puțină durere. Vorbește cu prietenii, cu familia despre asta și, dacă e nevoie, cere ajutorul unui psiholog.
Până la urmă, e important să înțelegem că nu există o singură soluție magică care va anula tot răul făcut până acum. Ci mai multe acțiuni, mai ales de educare, pe care le putem face ca să mișcăm lucrurile din loc. Și să înțelegem că, uneori, scenariile apocaliptice pe care le derulăm în mintea noastră pot fi la fel de dăunătoare ca negarea schimbărilor climatice care se întâmplă deja.
