Salariu minim – mai mare: Sindicaliștii, Patronatul cer Guvernului remunerare de cel puțin 3100 de lei pentru salariați

08 Iul. 2021, 11:53
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
08 Iul. 2021, 11:53 // Actual //  MD Bani

Sindicaliștii și Patronatul cer Guvernului stabilirea cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real în mărime de 3100 de lei, începând cu 1 septembrie 2021. La baza solicitării stă necesitatea asigurării unei creșteri continue a garanțiilor minime în domeniul salarizării pentru a menține puterea de cumpărare a salariilor și a asigura un mediu concurențial echitabil la nivel regional și internațional, în ce privește utilizarea forței de muncă,  se arată în cadrul unui comunicat al CNSM.

Despre aceasta se arată într-o adresare comună a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova și Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova, care au încheiat la 7 iulie curent un Memorandum de înțelegere, expediată premierului interimar al Republicii Moldova, Aureliu Ciocoi, și Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

„Recent, prin demersul nr. 03-01/179 din 31.05.2021, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova a venit cu propunerea de a majora cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real al economiei. Este de notat că actualmente, în conformitate cu prevederile art. 12 al Legii salarizării nr. 847 din 14.02.2002, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real se stabilește de Guvern, după consultarea partenerilor sociali”, comunică sindicaliștii și patronatul.

Părțile menționează că au ajuns la o poziție comună în privința stabilirii cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real în mărime de 3100 de lei în urma consultărilor. Cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real se reexaminează anual, în funcție de creșterea sumară anuală a indicelui prețurilor de consum și a ratei de creștere a productivității muncii la nivel național.

Totodată, ei mai argumentează că stabilirea unui nou cuantum minim garantat al salariului în sectorul real se face luând în considerare evoluția economică din R. Moldova, inflația, procesele migraționale ale forței de muncă, necesitatea compensării veniturilor ratate ale salariaților pe parcursul pandemiei de Covid-19, precum și asigurarea unor garanții minime în domeniul salarizării corespunzătoare nevoilor salariaților.

În context, sindicaliștii și patronatul propun inițierea procedurii de elaborare a proiectului de document, care să prevadă majorarea cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real convenit de către partenerii sociali la nivel național.

Ce se întâmplă în lume

Conform datelor statistice, în anul 2021, în România, salariul minim brut este de 2300 de lei românești sau circa 10 mii de lei moldovenești, depășind de circa 3,4 ori cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real din Republica Moldova; în Ucraina – 6000 de grivne sau circa 3900 de lei moldovenești; în Rusia – 12792 de ruble sau circa 3100 de lei moldovenești.

Realitatea Live

23 Apr. 2024, 14:24
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
23 Apr. 2024, 14:24 // Actual //  Lupu Eduard

Astăzi, 23 aprilie, a intrat în vigoare Convenția dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii și fraudei fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la Chișinău la 15 iunie 2022. Prevederile acestei Convenții se aplică începând cu 1 ianuarie 2025, anunță Ministerul de Externe.

Implementarea Convenției marchează un pas semnificativ în dezvoltarea relațiilor economice dintre Republica Moldova și Franța. Eliminarea dublei impuneri pentru persoanele fizice și juridice va consolida legăturile economice dintre cele două țări și va spori atractivitatea Republicii Moldova pentru investitorii francezi. Cadru legal și fiscal propice va fi un factor important pentru inițierea și dezvoltarea afacerilor în Republica Moldova.

Convenția are drept scop, de asemenea, consolidarea sistemelor financiare și fiscale din cele două țări. Prin coordonarea acțiunilor și schimbul eficient de informații în domeniul fiscal, se va contribui la avansarea dialogului economic moldo-francez și la realizarea proiectelor investiționale de interes comun. Această cooperare va consolida în continuare relațiile bilaterale și va crea oportunități noi pentru ambele țări în ceea ce privește dezvoltarea economică și comercială.

Prin intrarea în vigoare a acestei Convenții, se întăresc bazele unei colaborări mai strânse între Republica Moldova și Franța în domeniul fiscal și economic, consolidând încrederea reciprocă și promovând un mediu de afaceri favorabil și transparent.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău