image
Sursa foto: Instagram

Ronaldo, Georgina şi cei patru copii au închiriat o proprietate exclusivistă unde plătesc 12.000 euro pe noapte

Rămâne Cristiano Ronaldo sau nu la Juventus? Asta este întrebarea pe care şi-o pun fanii cvintuplului Balon de Aur, dar nu numai ei.

Însă până să se decidă ce va face, Cristiano se bucură de relaxare în Insulele Baleare. S-a cazat într-o locaţie exclusivistă, la Castell de Manresa (Alcundia), de unde poate privi apusurile şi răsăriturile care oferă Golfului Pollenca o panoramă spectaculoasă.

Pozele din Baleare au fost împărtăşite de Georgina pe contul său de Instagram, unde are 25,6 milioane de urmăritori.

Alături de Gorgina şi cei patru copii, Ronaldo se relaxează pe noul său yaht, evaluat la şase milioane de euro. Azimut Grande 27 este fabricat din fibră de carbon şi a fost achiziţionat acum un an. Patru cabine, cinci băi şi un bar în aer liber sunt printre facilităţile vasului care poate atinge peste 50 de kilometri pe oră.

Starul portughez s-a cazat într-una dintre cele mai fascinante proprietăţi din Insulele Baleare, care oferă o intimitate totală. Cetatea ridicată în 1715 reprezintă clădirea centrală a proprietăţii, care cuprinde cinci clădiri istorice. Trei dintre ele au fost transformate pentru turiştii cu posibilităţi financiare mari. Ronaldo, de exemplu, plăteşte 12.000 euro pe noapte, conform celor de la AS.com.

Cristiano Ronaldo nu a avut un sezon prea bun nici cu Juventus, nici cu Portugalia. Dar asta nu înseamnă că el nu a strălucit.

A marcat 29 de goluri pentru echipa de club şi încă este lider în clasamentul golgheterilor la EURO 2020, cu 5 goluri, chiar dacă deţinătoarea titlului a fost eliminată în optimi de Belgia. Englezii Kane şi Sterling au câte trei goluri şi încă două meciuri de disputat.

Despre viitorul său informaţiile sunt contradictorii. Unii spun că Juve este gata să-l vândă pentru 30 de milioane de euro, în timp ce alţii susţin că portughezul îşi va prelungi contractul cu echipa din Italia.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: