image
Sursa foto: borderg.gov.md

Inspectorul din cadrul Poliției de Frontieră, reținut în dosarul fostei Direcții 5 a MAI, plasat în arest pentru 30 de zile

Inspectorul din cadrul Poliției de Frontieră, Ion Cojocaru, reținut luni în dosarul fostei Direcții 5 a MAI a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Decizia a fost luată de magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, la solicitarea procurorilor PCCOCS în dosarul fostei Direcții 5 a MAI. Angajatul Poliției de Frontieră a fost reținut luni împreună cu Dorin Damir, finul de cununie a lui Vlad Plahotniuc și președintele FEA, și șeful Poliției din Bălți, Valeriu Cojocaru. Toți trei au primit astăzi câte 30 de zile de arest preventiv în Penitenciarul nr.13.

Amintim că acțiunile procesuale vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr.5 din cadrul INI al IGP al MAI, acțiunile cărora sunt cercetate prin prisma a cinci componențe de infracțiuni: „abuz de serviciu”, „delapidarea averii statului”, „trecerea ilegală a frontierei de stat”, „divulgarea secretului de stat” și „fals în acte publice”, informează Procuratura Generală.

Noutăţile partenerilor

comentarii: