15:25:03 25.04.2024
Stiri

Curtea de Apel Cahul a menținut în vigoare mandatul de AREST pe numele lui Ilan Șor. „Dacă CSJ nu va anula decizia, atunci există suficiente argumente pentru ca scrutinul din 11 iulie să fie declarat nevalabil”

Actualitate 07.07.2021 18:47 Vizualizări2067 Autor: Ziarul National
Curtea de Apel Cahul a menținut în vigoare mandatul de AREST pe numele lui Ilan Șor. „Dacă CSJ nu va anula decizia, atunci există suficiente argumente pentru ca scrutinul din 11 iulie să fie declarat nevalabil”


Curtea de Apel Cahul a menținut astăzi în vigoare mandatul de arest pe numele liderului Partidului „ȘOR”, Ilan Șor. Acesta ceruse instanței de la Cahul să-i anuleze mandatul de arest, pentru ca să aibă posibilitatea de a participa la campania electorală pentru alegerile parlamentare din 11 iulie.

Șor susține că va contesta decizia Curții de Apel Cahul.

„Curtea de Apel Cahul continuă bătaia de joc la adresa mea. Fără niciun argument legal, judecătorii au menținut în vigoare mandatul meu de arestare. În primul rând, vreau să vă spun că vom contesta la Curtea Supremă de Justiție această decizie și sper că cererea avocaților mei va fi examinată mâine, în regim de urgență. De asemenea, sper că judecătorii CSJ vor respecta legea, vor anula decizia Curții de Apel Cahul și îmi vor oferi posibilitatea să particip în această campanie electorală”, a scris Șor pe canalul său de Telegram.

Acesta a mai avertizat că, dacă CSJ nu va anula decizia Curții Curții de Apel Cahul, atunci „există suficiente argumente pentru ca scrutinul din 11 iulie să fie declarat nevalabil”.

Ilan Șor a mai spus că, în spatele hotărârii de astăzi, ar sta procurorul Octavian Iachimoschi, cel care, recent, i-a prezentat învinuirea deputatului Partidului „ȘOR”, Denis Ulanov.

„Noi cunoaștem pentru cine lucrează Iachimovschi. Știm că el i-a sunat astăzi pe judecători și i-a amenințat. Procurorii sunt autorii haosului total din Moldova. Ei fac tot ce vor”, a spus liderul Partidului „ȘOR”.

Prin urmare, Ilan Șor s-a adresat procurorului general Alexandr Stoianoglo solicitându-i să fie numit un procuror independent, care să verifice legalitatea deciziei de astăzi.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md