fbpx

CA Cahul: Mandatul de arest pe numele lui Șor rămâne în vigoare. „Voi depune plângere la CSJ”, susține politicianul

„Haos total și fărădelege.” Așa a calificat Ilan Șor, hotărârea din 7 iulie a Curții de Apel Cahul, care a menținut în vigoare mandatul de arestare emis pe numele său. Potrivit lui Șor, „judecătorii au adoptat hotărârea sub presiunea procurorilor, care promovează anumite interese politice”. Totodată, Șor a declarat că avocații săi vor depune o plângere la Curtea Supremă de Justiție în acest sens.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În același timp, Șor a amenințat că parlamentarele din 11 iulie ar putea fi declarate nevalabile, dacă mandatul de arest pe numele acestuia nu va fi anulat.

„Deoarece este o situație de urgență, mizez pe operativitatea Curții Supreme de Justiție, astfel încât să o examineze și să emită mâine o hotărâre, astfel încât, în seara aceleiași zile, să mă pot prezenta la Procuratură, pentru a fi audiat. Dacă mâine nu va fi anulat mandatul ilegal de arestare emis pe numele meu, scrutinul parlamentar din 11 iulie riscă să fie declarat nevalabil”, a concluzionat Ilan Șor.

Amintim că Șor a solicitat autorităților anularea mandatului său de arest pentru a putea să se întâlnească cu alegătorii, în contextul campaniei electorale.

Menționăm că Ilan Șor, în 2017, a fost condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani.

Pedeapsa va intra însă în vigoare doar după ce va deveni definitivă.

La 30 iulie 2019, Ministerul Afacerilor Interne a declarat că Ilan Șor a părăsit ilegal țara și că a fost anunțat în căutare națională și internațională.

La 15 august 2019, la solicitarea procurorului general interimar, Dumitru Robu, deputații l-au lipsit pe Ilan Șor de imunitate parlamentară.

La 23 august 2019, șeful oficiului INTERPOL din Republica Moldova declara pentru Ziarul de Gardă că Ilan Șor se află în Israel, stat al cărei cetățenie o deține.

Acesta pledează nevinovat.

📣 „Electorala 2021” reprezintă o rubrică în care sunt publicate informații de prezentare a concurenților electorali la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, ideile lor, mesajele de campanie ce pot fi expediate de echipele concurenților electorali.  

Articole asemănătoare

Back to top button