fbpx

Justiţia europeană a decis: Sunetul produs de deschiderea unei cutii de băutură gazoasă nu poate fi o marcă înregistrată

În fişier audio care conţine sunetul care se produce la deschiderea unei cutii de băutură, urmat de un moment de linişte şi de un fâsâit, nu poate fi înregistrat ca marcă pentru diverse băuturi şi pentru containere din metal pentru transport şi depozitare, în măsura în care nu prezintă caracter distinctiv, a decis miercuri Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Judecătorii de la CJUE au respins astfel un recurs formulat la finele anului 2019 de compania germană Ardagh Metal Beverage Holdings. Această companie a formulat o cerere de înregistrare a unui semn sonor ca marcă a Uniunii Europene la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), scrie g4media.

Acest semn, prezentat prin intermediul unui fişier audio, aminteşte sunetul care se produce la deschiderea unei cutii de băutură, urmat de un moment de linişte care durează circa o secundă şi de un fâsâit care durează circa nouă secunde.

EUIPO a respins această cerere de înregistrare pentru motivul că marca solicitată este lipsită de caracter distinctiv.

În hotărârea sa, pronunţată miercuri, Tribunalul Uniunii Europene respinge acţiunea formulată de Ardagh Metal Beverage Holdings şi se pronunţă, pentru prima dată, cu privire la înregistrarea unei mărci sonore prezentate în format audio.

„Tribunalul aminteşte că criteriile de apreciere a caracterului distinctiv al mărcilor sonore nu diferă de cele aplicabile celorlalte categorii de mărci şi că un semn sonor trebuie să aibă o anumită pregnanţă care să permită consumatorului vizat să îl perceapă ca marcă, iar nu ca element de natură funcţională sau ca indicator fără o caracteristică intrinsecă proprie. Astfel, consumatorul produselor sau serviciilor în cauză trebuie să poată face legătura cu această origine comercială, prin simpla percepţie a mărcii, fără să fie coroborată cu alte elemente precum, printre altele, elemente verbale sau figurative ori chiar o altă marcă”, informează Tribunalul Uniunii Europene.

Pe de altă parte, Tribunalul observă că sunetul emis la deschiderea unei cutii de metal va fi efectiv considerat, în raport cu acest tip de produse, ca un element pur tehnic şi funcţional. Astfel, deschiderea unei cutii de metal sau a unei sticle este intrinsecă unei soluţii tehnice legate de manipularea băuturilor în vederea consumării lor, un asemenea sunet nu va fi perceput, aşadar, ca indicaţia originii comerciale a acestor produse.

În plus, Tribunalul subliniază că elementele sonore şi momentul de linişte de circa o secundă, privite în ansamblu, nu posedă nicio caracteristică intrinsecă ce le-ar permite să fie percepute de acest public ca o indicaţie a originii comerciale ale produselor.

Aceste elemente nu sunt suficient de pregnante pentru a se distinge de sunete comparabile în domeniul băuturilor. Prin urmare, Tribunalul confirmă concluziile EUIPO în ceea ce priveşte lipsa caracterului distinctiv al mărcii solicitate.

Există însă anumite mărci sonore protejate în virtutea caracterului lor unic şi identificabil pentru publicul larg, precum cele cinci note din jingle-ul pentru procesoarele Intel Pentium sau răgetul leului studiourilor de film MGM.

În schimb, celebrul producător de motociclete Harley Davidson nu a reuşit în 1994 să obţină o marcă sonoră înregistrată din sunetul produs de motoarele motocicletelor sale.

Articole asemănătoare

Back to top button