image
Sursa foto: RFI

Maia Sandu: „Datoria noastră e să-i ajutăm pe supraviețuitorii deportărilor și, mai ales, să nu uităm ororile acelor vremi”

Președintele, Maia Sandu, a transmis un mesaj cu prilejul Zilei comemorării victimelor celui de-al doilea val de deportări, care a avut loc în noaptea de cinci spre șase iulie 1949.

„Astăzi se împlinesc 72 de ani de la cel mai mare val de deportări din Moldova sovietică și tot astăzi în țara noastră sunt comemorate victimele stalinismului. În ziua de 6 iulie 1949 au fost scoase din casele lor și duse, la un alt capăt de lume, peste 11 mii de familii. Peste 35 de mii de oameni, a căror viață s-a împărțit în „până la” și „după” sau care nici nu au ajuns în exil, murind pe drum de frig, foame și boli, în vagoane de vite”, se spune în mesajul Președintei Maia Sandu.

În mesaj se precizează, de asemenea, că acești 35 de mii de oameni sunt o parte din zecile de milioane de victime, provocate de-a lungul anilor de regimul autoritar stalinist. „Pentru noi ei sunt bunicii sau părinții cuiva, care nu s-au mai întors acasă. Sunt copiii născuți departe de patrie, preoții, învățătorii și gospodarii satelor noastre, cărora li s-a luat tot ce au agonisit. Mulți dintre ei, nici până astăzi, nu au reușit să-și facă dreptate și să-și restituie bunurile”, a menționat doamna Maia Sandu.

Potrivit șefei statului, al doilea val de deportări a arătat fața reală a regimului totalitar: drepturile oamenilor au fost călcate în picioare, indiferent de etnie și limba pe care o vorbeau, fiind instaurate frica și controlul total asupra societății. „La peste 70 de ani distanță, datoria noastră e să-i ajutăm pe supraviețuitorii deportărilor și, mai ales, să nu uităm ororile acelor vremi. Memoria vie este singura garanție că asemenea crime nu se vor mai întâmpla și că Omul va rămâne mai important decât orice mașinărie statală”, se mai spune în mesajul adresat de doamna Maia Sandu.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: