image
Sursa foto: Getty Images

Spinazzola a fost operat după accidentarea din meciul cu Belgia! Mesajul transmis fanilor

Fundaşul lateral stânga italian Leonardo Spinazzola, victima unei rupturi a tendonului lui Ahile în meciul câştigat de "Squadra Azzurra" cu 2-1, cu Belgia, vineri seara, în sferturile de finală ale EURO 2020 la fotbal, a fost operat luni, urmând să înceapă lunga recuperare în vederea revenirii pe gazon, estimată la circa şase luni, informează AFP.

"Intervenţie perfect reuşită. Mulţumesc tuturor pentru susţinere. Numărătoarea inversă a început, ne vom revedea în curând", a scris pe contul său de Instagram fundaşul de 28 de ani, alături de o fotografie de pe patul de spital.

Într-un comunicat publicat de clubul AS Roma se precizează că jucătorul a fost operat de un specialist în acest gen de accidentări din Finlanda, în prezenţa responsabilului sectorului medical al echipei "giallorossa".

El a fost supus unei "suturi a tendonului lui Ahile de la piciorul stâng", a explicat clubul.

În conferinţa de presă a echipei Italiei dinaintea semifinalei cu Spania, Leonardo Bonucci a clamat dorinţa "Squadrei Azzurra" de a oferi "o finală lui Leonado Spinazzola, pentru că să o pierzi este o lovitură dură".

Italia şi Spania dispută marţi seara prima semifinală de la EURO 2020 (Stadion Wembley - Londra, 22:00).

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: