A intrat după kebab, dar a ieșit cu un telefon. Un bărbat reținut de poliție

Un bărbat în vârstă de 34 de ani a fost reținut de oamenii legii, și plasat în Izolatorul de detenție pe un termen de 72 de ore, fiind suspectat de săvârșirea  unui jaf.

Foto: Captură de ecran

Conform materialelor cauzei penale, la data de 11 iunie, suspectul prin acces liber a intrat într-o kebaberie de  pe str. Bulgară și profitând de faptul că nu este văzut, în mod deschis, a sustras pe de pe masă un telefon mobil de model ,,Samsung A5″, cauzând victimei un prejudiciu material în sumă de 4000 de lei.

Acțiunile bărbatului au fost surprinse de camerele de supraveghere.

Ca  urmare a  măsurilor  întreprinse de către ofițerii de investigație și urmărire penală, suspectul în comiterea infracțiunii a fost reținut și escortat la inspectorat.  În urma audierilor, bărbatul și-a recunoscut vina integral.

Totodată,  polițiștii  au stabilit că bărbatul nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind judecat pentru infracțiuni analogice și pentru circulaţia ilegală a drogurilor, iar în luna noiembrie 2020, a fost eliberat din locurile de detenție.


Pub