Lideri PNL își îndeamnă susținătorii să voteze Platforma DA la parlamentarele din 11 iulie

Lideri ai Partidului Național Liberal au luat decizia să sprijine Platforma DA la alegerile parlamentare din această duminică. Alexandra Can, Mircea Rusu și Mihai Severovan „în nume personal, dar și a mai multor colegi„ au anunțat că decizia a fost determinată de convingerea că „un Guvern Platforma DA şi PAS rezultat după alegerile parlamentare din 11 iulie este singura opțiune sănătoasă, proeuropeană, pentru Moldova”. 

Foto:

„Pe 11 iulie, votăm Platforma Demnitate și Adevăr pentru că anume ei sunt oamenii faptelor mari și ai faptelor bune. Ei sunt cei care am început, în 2015, lupta contra hoților, contra oligarhilor, contra corupției. Ei au demarat în Parlament marile anchete: furtul miliardului, concesionarea Aeroportului și privatizările ilicite. Platforma DA a alocat suplimentar 700 milioane de lei pentru bugetele locale ale satelor și orașelor, au luptat pentru indemnizații unice în anul 2021 pentru pensionarii cu venituri mici, au obținut virarea a sute de milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă, au simplificat subvenționarea în agricultură, au impus cota minimă obligatorie de 50% a produselor agroalimentare autohtone pe rafturile magazinelor mari. 

Ne alăturăm Platformei DA și Vă îndemnăm să votați acest partid şi pentru că au luat măsurile financiare necesare în contextul pandemiei de COVID-19: sporuri pentru personalul medical, pensii de urmaș rudelor medicilor decedați. Sunt doar câteva din multele fapte bune pe care deja le-au făcut.

Pentru viitor, acești oameni, Andrei Năstase, Alexandru Slusari, Stela Macari, Igor Munteanu, Vasile Năstase Maria Ciobanu, Inga Grigoriu, Andrei Dânga, sunt garanția parcursului european al Moldovei, a dezvoltării țării.

Pe 11 iulie, votăm Platforma Demnitate și Adevăr pentru că echipa de deputați pe care Platforma DA o va trimite în Parlament are cel mai ambițios program.

Îşi propun să creascã pensiile, salariile și alocațiile, au drept prioritate drumurile, spitalele și școlile, mărirea subvențiilor agricole, sprijină mediul de afaceri, încurajează investițiile private. Plaforma DA a demonstrat Respect pentru muncă, cinste și adevăr. Sprijinim Platforma DA pentru că doar așa reformarea instituțiilor statului și eradicarea corupției pot începe din prima zi de guvernare PAS – Platforma DA. Au fost împreună în stradă, au luptat contra lui Dodon, Plahotniuc, Șor și Usatîi. Au luptat împreună  împotriva abuzurilor. Tot așa, după alegeri, se vom regăsi și PAS și Platforma DA în Parlament și împreună vor putea da Moldovei cel mai bun Guvern din ultimii 30 de ani. 

Pe 11 iulie, votăm Platforma Demnitate și Adevăr și pentru faptul că deputații Platformei DA nu au stat în fotoliile comode din Parlament, ei au fost zi de zi în contact cu oamenii Moldovei, de aici sau de peste hotare. Deputații Platformei DA nu au trădat niciodată, nu îi veți găsi în alte fracțiuni parlamentare. Indiferent de cât de grele au fost vremurile, deputații DA au stat tot timpul cu capul sus, apărându-și cetatea cu armele dreptății și adevărului.

Pentru ca Uniunea Europeană să acorde sprijinul de 600 milioane de euro Moldovei este nevoie de un partener de încredere. UE vrea să se asigure că banii europeni nu se scurg în buzunarele largi ale oligarhilor moldoveni. Singurul partener de încredere al UE este un Guvern Platforma DA și PAS. Iată de ce pe 11 iulie, votăm Platforma Demnitate și Adevăr!

România și UE nu vor susține niciodată un Guvern moldovean din care să facă parte Dodon, Plahotniuc, Șor sau Usatîi

Investițiile, fondurile nerambursabile și împrumuturile către Moldova se vor bloca din nou, iar țara noastră se va cufunda și mai groaznic în sărăcie.

Un vot pentru Platforma DA este un vot util, rațional, un vot pentru un Guvern stabil care să scape țara de hoție și de sărăcie.

Oameni buni, alegerile din 11 iulie vor fi „acum ori niciodată”. Acum aducem bunăstare în Moldova sau niciodată. Acum îi judecăm pe hoți și pe corupți sau niciodată. Acum ne apropiem de Uniunea Europeană sau niciodată. Un viitor Guvern cu Dodon, Plahotniuc, Șor sau Usatîi ne-ar arunca 20-30 de ani înapoi, ani de foame, de frig, de frică. Singura garanție a statului de drept, a reformării Justiției este Platforma DA. Maia Sandu, președinta Republicii, care are prerogativa desemnării candidaturii de  prim-ministru și Andrei Năstase, președintele Platformei DA, au afirmat răspicat că o guvernare bazată pe PAS și Platforma DA este cea mai sănătoasă opțiune proeuropeană a Moldovei. Iată încă un motiv ca pe pe 11 iulie să votăm Platforma Demnitate și Adevăr!

Multe partide și personaje politice exploatează și în această campanie electorală idealul Unirii cu România. Dar singurul partener al României în Moldova este un Guvern Platforma DA și PAS.

Pe 11 iulie, votăm Platforma Demnitate și Adevăr și pentru că între Andrei Năstase, președintele Platformei DA, Florin Cîțu, premierul României, și Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților este o relație excepțională, de încredere și susținere reciprocă. Așa cum între Maia Sandu, președinta Moldovei, și Klaus Iohannis, președintele României, este o relație trainică, solidă, dovedită în ultimele luni”, au declarat aceștia la o conferință de presă. (P.)


Pub