Sturza își asumă responsabilitatea pentru „crearea” lui Plahotniuc: Are o inteligență diabolică

06 Iul. 2021, 17:09
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
06 Iul. 2021, 17:09 // Actual //  MD Bani

După ani de zile în care unii politicieni moldoveni și-au pasat responsabilitatea pentru faptul că Vlad Plahotniuc a devenit persoana numărul 1 în Moldova care gestiona schemele și „bunul mers” al acestora în țară, fostul premier al Republicii Moldova Ion Sturza susține că el este prima persoană care l-a ajutat pe Plahotniuc să iasă din anonimat, scrie Realitatea.md.

El este creatura mea. De fapt, relațiile lui din România, cu Voronin, trebuie să recunosc, au fost din inițiativa mea. Prima fază, foarte banală: el avea un băruleț în centru în care se întâlnea elita. Avea trei camere la etaj unde ducea tot bomondul și își petreceau frumos timpul. Bineînțeles că el tot fixa. Noi ne duceam acolo cu prietenii, o cafea, mai luam o masă. La un moment dat a venit și a zis: Domnule Sturza, sunt pe tușă, știu că aveți mai multe proiecte, vreau să fiu director în unul dintre proiecte, să ajut. Și i-am zis: Bă Vlad, dar ce salariu vrei? Și el îmi spune: Nu-mi trebuie salariu, povestește Sturza.

Astfel, Ion Sturza susține că un prim pas în transformarea lui Plahotniuc într-o persoană cu autoritate a fost făcut în 2001 cu ajutorul unor politicieni români.

În campania electorală la prezidențialele din 2001 România, echipa lui Iliescu m-au întrebat: Domnule Sturza, avem nevoie un loc de reper unde să ne oprim și de acolo să ne organizăm activitatea. Eu le-am dat întâlnire în Nobil Club, sunt niște camere sus și i-am lăsat cu Plahotniuc. Plahotniuc i-a împachetat așa de bine că băieții ăia l-au invitat la întâlnire cu Iliescu. Iliescu, fără să-și de-a seama, i-a făcut o intrare la ministru economiei. Nu știu ce a făcut, dar i-a impresionat și au devenit prieteni, a adăugat Sturza. 

Potrivit lui Sturza, puțin mai târziu, Plahotniuc ar fi făcut cunoștință cu Oleg Voronin, de unde au și pornit schemele de preluare a afacerilor.

Voronin este o poveste mai târzie. Eram în parteneriat cu Oleg Voronin într-o bancă. Eram acționar mare, majoritar. Noi căutam clienți pentru bancă și Vlad era director general la Petrom. Am profitat că unul dintre cunoscuții mei era adjunct. Zic: bă Alex, hai să ne vedem. L-a înghițit cu totul pe Oleg. Plahotniuc exploatează foarte abil slăbiciunile oamenilor. La un moment dat, Oleg a venit și a zis să punem control pe anumite afaceri. Scenariul ăsta tot a fost pus la cale cu Plahotniuc, a menționat afaceristul.

Vlad Plahotniuc are o inteligență diabolică. Eu când am plecat din Guvern, am inițiat un grup care realiza analiză economică și consultanță. Știau tot din economie, fluxuri. În el erau foști miniștri. Plahotniuc a luat echipa și le-a zis: Desenați-mi toate fluxurile, bani, legali, ilegali. A luat această schemă și a pus-o în funcție, a precizat Ion Sturza.

 

Realitatea Live

18 Apr. 2024, 13:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Soroceanu Olga
18 Apr. 2024, 13:42 // Slider //  Soroceanu Olga

În data de 12 aprilie, localitatea Anenii Noi a găzduit Târgul locurilor de muncă și meșteșugărit, un eveniment ce a reunit atât angajatori, cât și meșteșugari, în efortul lor de a facilita accesul la locuri de muncă și de a promova meșteșugurile tradiționale, atât pentru populația locală cât și pentru refugiații din Ucraina stabiliți aici.

Printre participanți s-a numărat și șefa ANOFM din raionul Anenii Noi, Zinaida Iordachescu, care a subliniat diversitatea agenților economici implicați și importanța acestui eveniment pentru economia locală și națională:

„Avem agenți economici din Anenii Noi, avem de la Congresul Ucrainenilor, avem de la inspectoratul general de poliție, carabinieri, agenți economici din Chișinău fiindcă nu suntem la o distanță atât de mare și angajăm foarte multe persoane și în municipiul Chișinău.”

Evenimentul a reunit aproximativ 12 angajatori și 22 de meșteșugari, iar participanții au avut oportunitatea să afle informații despre piața muncii, să primească ghidare în carieră și să participe la cursuri de formare profesională. Printre beneficiarii acestor servicii s-a numărat și Laurenția Starciuc, care a apreciat eforturile depuse pentru a le oferi oamenilor perspective noi în câmpul muncii:

„M-am apropiat de orice căsuță, mi-am luat diverse cărți pentru a fi informată. Sunt oportunități care oferă posibilitatea de a te angaja în câmpul muncii.”

Evenimentul face parte din proiectul „Creșterea Rezilienței prin Angajare și Coeziune Socială”, implementat în consorțiu de Helvetas Moldova și HEKS – EPER Moldova, cu suportul financiar al Guvernului Elveției. Partener strategic de implementare: ANOFM.

Directorul de țară al HEKS – EPER Moldova, Peter Fenoy, a subliniat importanța coeziunii sociale și a dezvoltării economice sustenabile pentru comunitatea din Anenii Noi:

„HEKS – EPER Moldova a fost implicată în mai multe activități legate de atenuarea consecințelor conflictului din țara vecină, Ucraina. În Moldova, din păcate, influența refugiaților din Ucraina a generat mai multe necesități în baza dificultăților noastre obișnuite cu care ne confruntăm înainte de acest conflict. Ne dorim să aducem împreună oameni din diverse medii și să le oferim șanse egale de dezvoltare, indiferent de originea sau situația lor actuală.”

Târgul locurilor de muncă și meșteșugăritul reprezintă un pas important în direcția dezvoltării economice și sociale a comunității din Anenii Noi, evidențiind potențialul local și promovând oportunitățile de angajare și de creștere profesională pentru toți participanții.

Următoarele evenimente cu aceeași tematică vor avea loc pe 19 aprilie la Ialoveni și pe 29 mai la Chișinău.

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău