image
Sursa foto: captură video

Femeie arestată în Japonia după ce a încercat să stingă flacăra olimpică cu un pistol cu apă

O femeie din Japonia, în vârstă de 53 ani, a fost arestată după ce a încercat să stingă flacăra olimpică cu un pistol cu apă, luni, în momentul trecerii ştafetei prin prefectura Ibaraki.

Conform înregistrărilor video, femeia a aşteptat liniştită cu pistolul de apă în mână până când alergătorul care ţinea torţa în mână a ajuns în apropierea sa, iar în acel moment a îndreptat „arma” către flacără, stropind-o de câteva ori, fără să reuşească însă să o stingă.

Femeia a fost imediat înconjurată de agenţi de poliţie, fiind reţinută. Ea şi-a asumat gestul său, declarându-se împotriva organizării Jocurilor Olimpice, în contextul pandemiei de coronavirus.

Legenda fotbalului brazilian Zico a dat startul ştafetei în prefectura Ibaraki, duminică. Fostul mijlocaş al Selecao, în vârstă de 68 ani, şi-a încheiat cariera de jucător în Japonia, înainte de a prelua conducerea tehnică a selecţionatei acestei ţări, în 2002. El a condus naţionala Japoniei la câştigarea trofeului în Cupa Asiei în 2004, înainte de a o califica la Cupa Mondială din 2006, desfăşurată în Germania, potrivit Digi24.

Zico este în prezent director tehnic la clubul din oraşul Kashima, unde a şi alergat câteva sute de metri cu torţa.

Flacăra olimpică urmează să viziteze cele 47 de prefecturi ale Japoniei până la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, programată pe 23 iulie.

Noutăţile partenerilor

comentarii: