Breaking News

image
Sursa foto: Profimedia

Cum arată vechiul sat „bântuit” din Scoția scos la vânzare cu 145.000 de euro; Are și o plajă privată

Un vechi sat din Scoția - cu tot cu ruinele sale despre care se spune că sunt bântuite - a fost scos la vânzare cu doar 145.000 de euro.

Old Village of Lawers se află pe malul lacului Loch Tay, în Perthshire. are o suprafață de câteva hectare și include o plajă privată, o pădure și drept de pescuit pe lac, potrivit Insider, care citează agenția care se ocupă de tranzacție.

Satul vechi este format din ruine din secolul al XVII-lea, între care și casa femeii care a deținut satul, despre care se spune că bântuie satul până în prezent.

Această femeie era cunoscută pentru „profețiile sale care au devenit adevărate, iar lucrurile pe care ea le-a spus s-au adeverit până în prezent”, a declarat pentru Insider Jon Lambert, partener la agenția imobiliară, potrivit Digi24.

Femeia a prezis corect că biserica satului va fi distrusă în urma unei furtuni. De asemenea, ea a vorbit despre „o navă condusă de fum” cu mult înainte de construcția navelor cu aburi.

„Este un loc foarte special și, deși toate proprietățile sunt unice în felul lor, aceasta este cu totul deosebită", a spus Lambert.

Satul se află în Perthshire, unul dintre cele mai pitorești ținuturi din Scoția, iar lacul Loch Tay este cu adevărat spectaculos.

Potrivit agenției, doar 17 persoane ar fi trăit în vechiul sat potrivit unui recensământ din 1841. În 1891 mai erau doar șapte oameni. Satul a fost abandonat complet în 1926.

Agenția crede că în actualul context pandemic, proprietățile izolate, așa cum este micul sat Lawers, vor fi din ce în ce mai căutate. De altfel, imediat după ce a fost postat anunțul de vânzare pentru Lawers telefoanele au început să sune.

ProfimediaProfimedia
ProfimediaProfimedia
ProfimediaProfimedia
ProfimediaProfimedia
ProfimediaProfimedia
ProfimediaProfimedia

Noutăţile partenerilor

comentarii: