Pe banii noștri: Ultima săptămână, înaintea ultimei săptămâni

În această săptămână au avut loc niște dezvăluiri politice. În primul rând, am aflat că pe lumea asta există așa un lider de partid – Alexandr Kalinin. Apoi, am aflat că Bogdat Țîrdea poate fi un comedian destul de… bunicel. Apoi am mai aflat că celor de la AUR tare le mai place să meargă cu cortu’.

Luni, 28 iunie

Partidul Liberal Democrat din Moldova cheamă partidele pro-europene și unioniste să se retragă din cursa electorală. Potrivit acestuia, „singura formațiune pro-europeană cu șanse reale de accedere și preluare a majorității în Parlament este Partidul Acțiune și Solidaritate”.

„Apropierea datei alegerilor și ultimele evoluții relevate în numeroasele sondaje, atât cele comandate de diferiți actori politici, cât și cele realizate la solicitarea mai multor structuri internaționale, au arătat că partidele mici, inclusiv cele nou înființate, nu vor trece pragul electoral, existând doar riscul dispersării voturilor pro-europene”, se spune într-un comunicat emis de PLDM. Știm că actualul PAS este compus din foarte mulți foști membri ai PLDM, dar poate cei de la PAS ar fi trebuit să ceară direct, nu prin intermediari, ca ceilalți să se retragă?

Curtea de Apel Chișinău a respins cererea de chemare în judecată a Partidului Noua Opțiune Istorică (care și-a schimbat denumirea în Partidul Alternativă și Șanse) împotriva Comisiei Electorale Centrale privind neacceptarea înregistrării simbolului electoral.

Se întâmplă după ce Comisia Electorală a refuzat la 22 iunie să înregistreze simbolul formațiunii, devenit PAȘ, care avea o abreviere aproape identică cu cea a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).

Marți, 29 iunie

Lumea a aflat cine este Alexandr Kalinin. În dezbaterile electorale de la ProTV, au fost multe certuri și schimburi de replici tăioase. Kalinin s-a arătat nemulțumit de faptul că întrebările nu-i sunt adresate în limba rusă.

„Înainte de a începe dezbaterile electorale, Alexandr Kalinin a fost întrebat dacă are nevoie de traducător din limba română în limba rusă, la care a răspuns că nu. Candidatul a spus că va vorbi în limba rusă, dar va înțelege întrebările adresate în limba română”, precizează jurnaliștii ProTV.

Totuși, în timpul emisiei în direct, invitatul s-a arătat nemulțumit de faptul că întrebările nu-i sunt adresate în limba rusă. Supărat pe situație, acesta a aruncat cu sticla de apă în panoul din studio. Moderatoarea emisiunii s-a văzut nevoită în mod repetat să-l îndemne pe președintele Partidului Regiunilor la calm.

Președintele CEC spune că instituția nu era obligată să deschidă 190 de secții de vot în străinătate. Potrivit acestuia, decizia de a deschide 150 de secții a reieșit din devizul de cheltuieli prevăzute pentru alegeri, iar acest număr de secții constituie plafonul maxim.

„Dreptul la vot este unul relativ, nefiind absolut, aprecierea vicierii dreptului la vot nu poate fi bazată pe presupuneri, deducții, calcule probalistice, bazate pe simplele aprecieri ale contestatarilor. Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene îi revine sarcina doar de a aviza secțiile propuse de CEC din punct de vedere logistic. (…) Dreptul de a stabili numărul secțiilor de votare în străinătate aparține în exclusivitate Comisiei, instanțele nefiind în drept să se pronunțe asupra oportunității acestora în condițiile Codului Electoral și ale Codului Administrativ”, a declarat Dorin Cimil.

Miercuri, 30 iunie

Liderul AUR Vlad Bilețchi și colegul său, Valeriu Munteanu, au fost surprinși dormind pe trotuar, în fața clădirii Serviciului de Informații și Securitate. Aici, mai mulți reprezentanți ai formațiunii protestează împotriva unei presupuse intenții de scoaterea a partidului din cursa electorală. Nu este clar motivul pentru care politicienii au preferat să doarmă pe saltea chiar sub cerul liber, dar nu în corturile pe care le-au instalat în fața SIS. Nu este clar motivul de ce politicienii nu au preferat să doarmă acasă, atât timp cât casele lor probabil au acoperiș.

Anterior, membrii AUR au mai dormit în corturi, însă la Varnița. Aceștia au declarat că au vrut să discute cu locuitorii din zonă, însă militarii transnistreni nu i-ar fi lăsat să treacă, motiv pentru care au protestat, petrecând noaptea lângă punctul de control. Un lucru este clar – celor de la AUR le place mult de tot camparea. Poate după 11 iulie vor avea timp să meargă la natură.

Socialistul Bogdat Țîrdea a ținut un discurs înflăcărat în timpul unei întâlniri electorale la care erau prezenți li alți becși, cum ar fi Igor Dodon, Vasile Bolea și Constantin Starîș.

„Dacă voi credeți că antihristul este departe, vreau să vă zic că el bate la ușă”, spune Țîrdea în debutul înregistrării publicate pe rețelele sociale. „Nouă ne-au furat nu doar BEM-ul, nu miliardul, nu aeroportul. Nouă ne fură copiii noștri, ne fură familia noastră și nouă vor să ne fure patria noastră, ceea ce e cel mai sfânt. Ce, degeaba au murit sute de mii de moldoveni? Ce-a mai luptat Ștefan cu turcii, bă?”, a întrebat Bogdat înainte de a exploda din cauza nervilor, într-un nor de pârțuri.

Joi, 1 iulie

Dacă duminica viitoare ar fi organizate alegeri, în Parlament ar accede Partidul Acțiune și Solidaritate și Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor. Acestea sunt datele unui sondaj prezentat de WatchDog.md și Institutul de Politici Publice. Pentru PAS și-ar da votul 50,9% din respondenții deciși, iar pentru BECS – 30,5%.

În cadrul unei conferințe de presă, mai mulți candidați de pe lista formațiunii conduse de Igor Grosu pentru alegerile parlamentare au anunțat că dețin informații precum că socialiștii ar urma să emită materiale promoționale false atribuite PAS, dar și să scrie pe pereții caselor, clădirilor, blocurilor, stațiilor, etc. mesaje din numele PAS – „Vremuri bune”, „Pornim vremuri bune”, „Votăm PAS”, etc.; să lipească afișe în locuri neautorizate, ca să creeze impresia că PAS nu respectă regulile de plasare a afișajului electoral – pe stâlpi, la stații, pe clădirile magazinelor sau a blocurilor de locuit; să lipească autocolante pe mașini cu mesajele PAS; să arunce materialele pe jos, în special în locuri aglomerate – piețe, în fața blocurilor de locuit, în parcuri, alei și altele.

Dacă nu e așa cum a spus PAS, ar putea totuși fi niște idei tare bune pentru cei care sunt interesați să facă acest lucru.

În cazul în care PAS va lua majoritatea în Parlament, lucru ce-i va permite formarea unui Guvern și numirea conducerii mai multor instituții de stat, formațiunea va coopta și pentru persoane din alte partide. Afirmația îi aparține președintelui interimar PAS, Igor Grosu, și a fost făcută joi seara în cadrul emisiunii „Politica” de la TV8.

Potrivit lui Igor Grosu, partidul ar urma să înceapă brusc administrarea treburilor statului, în acest sens urmând să asigure un echilibru potrivit al reprezentanților PAS atât în Parlament, cât și în Guvern și la conducerea agențiilor de stat.

„Sunt oameni cu care am fost și în stradă, și la guvernare”, a menționat el. Important e, probabil, să nu mai fie organizate concursuri, ca în anul 2019.

Vineri, 2 iulie

RISE Moldova a publicat o nouă serie de mesaje din telefonul BlackBerry al fostului președinte Igor Dodon, pe care l-a utilizat până la mijlocul anului 2017.

Comunicarea cu mai multe persoane publice dezvăluie relația veche dintre Gheorghe Cavcaliuc, liderul Partidului Acasă Construim Europa (PACE) și Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor.

Dodon folosea numele de utilizator: „#Kremlinovici”, iar Cavcaliuc, din poziția de șef-adjunct al Inspectoratului General al Poliției, se ascundea sub nickname-ul „Goțman”. Totuși, din conținutul mesajelor, se poate observa că Dodon îi dădea mai des „văzut” la mesajele lui Cavcaliuc. Cu toții am fost în așa situație.

La primăria Chișinău este demis cu scandal viceprimarul Victor Chironda. În ultimele săptămâni, între primarul Ion Ceban și viceprimarul Chironda exista o comunicare mai mult prin intermediul interviurilor și a comunicatelor de presă. Dacă Chișinăul a pierdut un viceprimar, putem fi siguri că a câștigat un nou candidat la funcția de primar pentru alegerile din 2023, următoarea mare bătălie electorală în care se va avânta țara noastră după alegerile din 11 iulie.

Între timp, în Moldova

Numărul de decese în anul 2020, conform datelor Agenției Servicii Publice, a fost de 40.656 cazuri, fiind în creștere cu 4.245 cazuri (sau cu 11,7%) față de anul 2019. Creșterea este cea mai mare din ultimii 7 ani, fiind atribuită pandemiei de COVID-19.

Dacă în primele luni din 2020, până la începerea pandemiei, au fost 9.464 de decese, în acest an, în lunile ianuarie, februarie și martie, au decedat 12.727 de persoane.

Scrie despre politică într-un mod unic în Moldova - neserios, serios! Nu-i prea scapă nimic din actualitate și știe să o explice pe limba tuturor.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.