fbpx

Vine admiterea: Ce trebuie să știi dacă vrei să depui actele la o universitate din R. Moldova

Vine Admiterea! Dacă ești absolvent/ă în acest an și intenționezi să urmezi studii superioare la universitățile din Republica Moldova, ești în locul potrivit. ZUGO îți spune toate informațiile de care ai nevoie pentru a fi înmatriculat la o instituție de învățământ superior. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

CONDIȚII DE ADMITERE A CANDIDAȚILOR

  • Potrivit Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC), la concursul de admitere în ciclul I pot participa cetățenii Republicii Moldova, care dețin diplomă de bacalaureat sau diploma de studii profesionale, fie un act de studii echivalent al studiilor efectuate în străinătate, recunoscute de către structura abilitată pentru recunoașterea și echivalarea actelor de studii și a calificărilor din cadrul MECC.

 

  • Cetățenii Republicii Moldova – absolvenți ai instituțiilor de învățământ din localitățile de Est ale Republicii Moldova și din municipiul Bender, care dețin atestate de studii medii de cultură generală pot participa la concursul de admitere în ciclul Ia locurile cu destinație specială pentru categoria respectivă de candidați, inclusiv la pe bază de contract cu taxă de studii. Cei care au promovat concursul de admitere și sunt înmatriculați, vor urma un an de studii compensator în instituția de învățământ superior, cu susținerea ulterioară a examenelor de bacalaureat.
  • Reprezentanții diasporei moldovenești de peste hotare pot participa la concursul de admitere la studii superioare de licență, în condițiile prevăzute pentru cetățenii Republicii Moldova, în limita planurilor de înmatriculare cu finanțare de la buget sau la locurile cu taxă de studii.

 

  • Cetățenii Republicii Moldova care dețin acte de studii eliberate la absolvirea învățământului mediu
    general, precum și reprezentanții diasporei moldovenești de peste hotare, deținători ai unui act de studii medii generale, cu durata de 11 ani, pot participa la concursul de admitere numai la locurile pe bază de contract cu taxă de studii, stabilită de către instituții pentru cetățenii Republicii Moldova. Cei care au promovat concursul de admitere și sunt înmatriculați vor urma un an de studii compensator în instituția de învățământ superior, fără susținerea ulterioară a examenelor de bacalaureat.

 

  • Candidații au dreptul să se înscrie la concursul de admitere în ciclul I – studii superioare de licență concomitent la mai multe specialități din diverse domenii de formare profesională, la una sau mai multe instituții de învățământ superior, dar pot fi înmatriculați la o singură specialitate în cadrul unei singure instituții de învățământ superior, din cele pentru care au optat.

 

  • Candidatul declarat admis la mai multe instituții de învățământ superior, optează pentru specialitatea aleasă, prin depunerea în original a actelor de studii la instituția de învățământ respectivă, în termenul de depunere, stabilit de instituție în metodologia proprie de admitere.

 

  • Media generală minimă de admitere la studii superioare de licență nu poate fi mai mică decât 5.

 

  • Neprezentarea actului de studii, în original, din vina candidatului admis, în termenul stabilit prin metodologia proprie de admitere, duce la pierderea locului obținut prin concursul de admitere în instituția de învățământ superior respectivă.

 

  • Candidații înmatriculați la studii, care nu se prezintă în instituția de învățământ superior timp de cel mult zece zile de la începutul anului universitar și care nu prezintă, în acest termen, acte de justificare a absenței, sunt exmatriculați. Pe locurile devenite vacante sunt înmatriculați următorii candidați din lista de admitere.

CONDIȚII DE ÎNSCRIERE LA CONCURSUL DE ADMITERE

Pentru înscriere, candidatul va depune on-line la Comisia de admitere Dosarul de concurs, utilizând softurile instituționale sau instrumentele TIC accesibile (E-mail, Skype, Viber, Messenger, WhatsApp sau altele).

Dosarul de concurs va cuprinde următoarele acte:

  1. cererea de înscriere la concursul de admitere.
  2. actul de studii, în original, cu anexa respectivă (absolvenți liceelor din România și alte state, promoția din anul admiterii, prezintă certificatul de studii, cu notele obținute la examenele de bacalaureat şi situația școlară pe anii de studii, urmând ca diploma de bacalaureat să fie prezentată ulterior);
  3. instituția de învățământ superior poate solicita de la candidat prezentarea Adeverinței medicale (F086 e) și/ sau organiza un examen medical suplimentar la specialitățile /domeniile de formare profesională care necesită condiții fizice speciale.
  4. diplomele de gradul I-III, obținute de către candidați la concursurile școlare republicane sau internaționale, la disciplinele de studiu, precum și diplomele ce atestă participarea la diferite concursuri (olimpiade), expoziții etc., organizate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării sau de ministerele de resort.
  5.  patru fotografii 3×4 cm.
  6.  adeverința eliberată de organul teritorial de tutelă și curatelă, pentru copiii orfani și copiii rămași fără ocrotire părintească.
  7.  certificatele medicale corespunzătoare, care atestă gradul de dizabilitate al candidatului sau al părinților acestuia.
  8. certificatul care confirmă că unul din părinții candidatului a participat la acțiunile militare pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova sau în războiul din Afganistan ori la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, eliberat de organele abilitate; adeverință care confirmă participarea candidatului la operațiunile militare post-conflict cu caracter umanitar în Irak.
  9.  certificatul despre componența familiei și copiile certificatelor de naștere ale fraților/surorilor (pentru candidații care provin din familii cu patru și mai mulți copii).
  10.  confirmarea apartenenței la familii de romi, dacă este cazul.
  11.  extrasul din Carnetul de muncă,dacă este cazul.
  12. recomandarea organului local de specialitate în domeniul învățământului sau adeverința de la locul de muncă al părinților – cadre didactice pentru înscrierea la concursul de admitere la specialitățile din domeniul general de studiu Ştiinţe ale educaţiei.
  13. copia certificatului de naştere al candidatului la studii – reprezentant al diasporei moldovenești de peste hotare, sau al unuia dintre părinții acestuia, pentru a demonstra țara de origine (Republica Moldova).
  14.  livretul militar pentru candidații care au efectuat serviciul militar în termen în cadrul forțelor armate ale Republicii Moldova.

În condițiile evoluției situației epidemiologice și măsurilor întreprinse de autorități pentru a preveni răspândirea epidemiei virusului COVID-19, punctele medicale universitare, până la demararea anului de studii, în caz de necesitate, organizează testări medicale ale candidaților la studii, cu respectarea anonimatului.

Candidații care participă la concursul de admitere în baza diplomei de studii superioare/ de licență și optează pentru studii cu finanțare din buget, vor include în dosar o adeverință care confirmă sursă de finanțare a studiilor realizate, eliberată de instituția de învățământ superior care au absolvit-o.

Dosarul cu actele depuse rămâne pe toată perioada concursului de admitere la Comisia de admitere a instituțiilor de învățământ unde s-a făcut admiterea.

Mai multe detalii despre procesul de admitere în universitățile din R. Moldova poți vedea AICI.

 

Articole asemănătoare

Back to top button