După cea mai recentă predică a patriarhului tomnatic, reactivat pentru rolul de locomotivă de campanie, m-am convins, a câta oară, că doar fotbaliștii știu să plece la vreme din meserie. Oricât de umplută ar fi perna de notorietate, ea se scofâlcește, se turtește în mod inevitabil. Și nu ar fi o problemă stângăciile gestuale și sincopele de vorbire. Astea sunt metehne biologice firești. Mai curând dau de sminteală judecățile vetuste și pretenția de a fi izvor nesecat de înțelepciune. Înțelepciune inutilizabilă, de fapt, pentru generația tânără care își trăiește viața în cu totul alte condiții decât predecesorii și ea, generația, revendică, pe bună dreptate, dreptul poate chiar exclusiv să decidă cum va fi ziua de mâine, când înțeleptul se va muta definitiv și ireversibil undeva într-o poză de epocă. Cine are norocul să observe când pășește pe puntea firavă ce transformă înțelepciunea în povară, e răsplătit generos cu gloria postumă.
*Există cel puțin două feluri divergente de a tălmăci expresia „Cine nu are un bătrân, să și-l cumpere”. Pentru unii înseamnă valorificarea trezoreriei de cumpătare, prudență, moderație determinată de experiența bogată. Alții consideră că doar prezența, alias „achiziționarea” unui bătrân, te face conștient ce povară vei deveni într-un viitor mai mult decât probabil.
