image
Sursa foto: IP FĂLEȘTI

FOTO // Plante cu conținut narcotic, depistate de polițiștii din raionul Fălești

Polițiștii din Fălești au depistat circa 200 de plante de mac, în două gospodarii din satul Pîrlița și Scumpia, raion Fălești.

Plantele au fost ridicate, sigilate conform procedurii și expediate la laboratorul criminalistic pentru efectuarea expertizelor, iar ulterior vor fi nimicite.

Omaenii legii reaminesc că scopul polițiștilor este combaterea consumului şi traficului ilicit de droguri pe teritoriul raionului, în special al celor de origine vegetală, depistarea şi nimicirea plantelor cu conţinut narcotic, precum şi identificarea persoanelor care se ocupă de cultivarea lor.

Poliția vine cu un apel către cetățeni și autoritățile publice locale să conlucreze și să informeze atunci când observă încălcări de acest gen.

În perioada 1 iunie – 31 august, anual, pe întreg teritoriul țării, Poliţia desfăşoară operaţiunea „MAC”. Scopul acesteia este combaterea consumului şi traficului ilicit de droguri, în special al celor de origine vegetală.

IP FĂLEȘTIIP FĂLEȘTI
IP FĂLEȘTIIP FĂLEȘTI
IP FĂLEȘTIIP FĂLEȘTI
IP FĂLEȘTIIP FĂLEȘTI

Noutăţile partenerilor

comentarii: