‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 25 aprilie, 2024
12.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleC.Î. Agrostoc a organizat Adunarea Generală a membrilor cooperativei

C.Î. Agrostoc a organizat Adunarea Generală a membrilor cooperativei

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

C.Î. Agrostoc a organizat ieri, 1 iulie, tradiționalul eveniment destinat reunirii membrilor cooperativei, analizei activității și setării noilor obiective pentru o dezvoltare eficientă.

An da an, la Adunarea Generală participau toți cei aproximativ 150 de membri-fermieri din întreaga Republica Moldova, anul acesta, însă, numărul acestora a fost mai redus din cauza restricțiilor impuse de pandemie.

În cadrul evenimentului au fost abordate subiecte ce țin de dezvoltarea cooperativei și stabilirea planurilor pentru o dezvoltare eficientă a tuturor membrilor.

„În pofida dificultăților prin care a fost marcat anul 2020, am depus efort pentru a depăși toate impedimentele și pentru a demonstra că obiectivele pot fi mult mai ușor atinse datorită cooperării. Schimbările climaterice invocă necesitatea unor restructurări profunde, începând cu partea tehnologică, cât și aspecte ce țin de partea biologică. În acest context, am reușit să realizăm mai multe obiective stabilite: lansarea soiurilor performante de culturi agricole ce vor face față provocărilor climatice, construcția primei hale din Moldova destinată tratării îngrășămintelor azotoase cu inhibitori, dezvoltarea departamentului asigurări, dar și altele. Ne propunem să dezvoltăm în continuare proiecte menite să asigure bunăstarea sectorului la care contribuie toți membrii cooperativei”, a menționat Igor Tagadiuc, Președintele C.Î. Agrostoc.

C.Î. Agrostoc își propune să devină un model de cooperare nu doar pentru Republica Moldova, ci și pentru o bună parte din țările din regiune.

Harta exporturilor cooperativei se extinde anual, cucerind noi piețe de desfacere și stabilind noi parteneriate de lungă durată cu reprezentanți ai companiilor de peste hotare.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›