image
Sursa foto: sm.news/poză simbol

Republica Moldova și Turcia au convenit recunoașterea reciprocă a certificatelor naționale de vaccinare

Cetățenii vaccinați ai Republicii Moldova și persoanele cu reședința legală în țara noastră, la intrare în Turcia, vor fi scutiți de prezentarea testului PCR și nu vor fi plasați în izolare, la prezentarea unui certificat național de vaccinare împotriva covid-19, emis de autoritățile competente naționale.

Această procedură se aplică tuturor vaccinurilor aprobate la nivel național în ambele țări.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene anunță despre reușita negocierilor în plan bilateral a recunoașterii reciproce a certificatelor naționale de imunizare împotriva covid-19, emise de către autoritățile competente din Republica Moldova și Turcia, urmare a înțelegerilor principiale ale șefilor celor două diplomații în cadrul recentelor contacte la nivel înalt.

Turcia este cea de-a patra țară, după Ungaria, Ucraina și Georgia, cu care Republica Moldova a convenit în plan bilateral, prin schimb de note, recunoașterea reciprocă a certificatelor naționale de vaccinare.

Potrivit Ministerului de Externe, diplomația moldoveană continuă prin eforturi conjugate asigurarea recunoașterii certificatelor naționale pentru a facilita circulația cetățenilor moldoveni vaccinați.

Bulgaria, Spania și Muntenegru au anunțat despre recunoașterea unilaterală a certificatelor de vaccinare eliberate de către autoritățile Republicii Moldova, care sunt conforme cu standardele Organizației Mondiale a Sănătății.

Noutăţile partenerilor

comentarii: