image
Sursa foto: Profimedia Images

CE va interzice cuștile pentru animalele din ferme, măsură cerută de peste 1 milion de europeni; Când va intra în vigoare

Comisia Europeană vrea să elimine cuștile pentru o serie de animale crescute la ferme și a anunțat că va veni cu o propunere legislativă până în 2023. Anunțul vine în urma unei inițiativei cetățenești europene susținute de peste un milion de oameni, transmite Digi24.

Măsura ar putea fi aplicată din 2027 și vizează într-o primă etapă eliminarea treptată a cuștilor, urrmând ca apoi acestea să fie interzise.

„Un sistem alimentar durabil este indisolubil legat de respectarea unor standarde ridicate de bunăstare a animalelor. Mulțumită cetățenilor noștri, Comisia își va spori și mai mult ambițiile în această privință și va elimina treptat utilizarea sistemelor de cuști pentru fermele de animale”, a spus Janusz Wojciechowski, comisarul european pentru agricultură.

Propunerea va face parte din procesul de revizuire a legislației privind bunăstarea animalelor în cadrul strategiei „De la fermă la consumator”, proces care se află în desfășurare, anunță un comunicat al CE.

Această inițiativă cetățenească reflectă cererea de tranziție către sisteme agricole mai etice și mai durabile, ceea ce presupune o revizuire a normelor UE existente în materie de bunăstare a animalelor.

Deși toate animalele de fermă beneficiază de legislația actuală privind protecția animalelor, numai găinile ouătoare, puii de carne, scroafele și vițeii fac obiectul normelor privind plasarea în cuști. În răspunsul său la inițiativa cetățenească europeană, Comisia se angajează să prezinte, până la sfârșitul anului 2023, o propunere legislativă de eliminare treptată și, în cele din urmă, de interzicere a utilizării sistemelor de cuști pentru toate animalele menționate în inițiativă, se arată în comunicat.

Propunerea Comisiei va viza, pe de o parte, animalele care fac deja obiectul legislației - găinile ouătoare, scroafele și vițeii. Pe de altă parte, sunt vizate și alte animale și păsări menționate în inițiativa cetățenească - iepuri, puicuțe, găini ouătoare pentru reproducere, pui de reproducție pentru puii de carne, prepelițe, rațe și gâște.

Pentru aceste animale, Comisia a solicitat deja Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară să completeze dovezile științifice existente în vederea stabilirii condițiilor necesare pentru interzicerea cuștilor.

Pe de altă parte, Comisia va încerca să identifice măsuri de sprijin financiar și stimulente pentru a-i ajuta pe fermieri să-și modernizeze unitățile, astfel încât acestea să țină mai mult seama de bunăstarea animalelor și să corespundă noilor standarde.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: