„Leul și jungla politică”. Mariana Durleșteanu: De câteva zile se discută un banner. Pseudo-problema, pseudo-politica, pseudo-scrutin
Mariana Durleșteanu, cap de listă la Partidul Legii și Dreptății, a venit cu o reacție, după ce bannerul electoral în care apare o parte din echipa PLD și un leu, a devenit viral și a provocat discuții aprinse pe rețelele de socializare. „De câteva zile se discută un banner. Pseudo-problemă, pseudo-politică, pseudo-scrutin!”

Foto: Facebook/Mariana Durlesteanu
„Au apărut colaje, montaje. Influenceri, bloggeri, vloggeri – toți ei nu au ezitat să-și expună opinia privitor la mesajul transmis în banner. Noi, echipa Partidului Legii și Dreptății ne bucurăm de faptul că publicul larg a demonstrat un grad sporit de interes față de simbolica partidului. Noi acceptăm critica, amuzamentul și conștientizăm chiar miza „furtunilor” provocate de armata agresivă de trolling, creată și întreținută de anumite partide, pretinse integre. Considerăm că o astfel de atitudine față de partidele politice este firească”, a scris Mariana Durleșteanu pe Facebook.

Lidera Partidului Legii și Dreptății mai susține că „societatea este interesată să urmărească acțiunile actorilor politici, să dea calificative, să-și expună părerile, iar, în anumite cazuri, să insiste și să oblige formațiunile politice, elita guvernatoare să se conformeze cerințelor rezumate de ea”.


Pub