„Cea mai mare prăbușire din istorie este aproape”. Robert Kiyosaki despre cele 3 active în care să investim

30 Iun. 2021, 09:25
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
30 Iun. 2021, 09:25 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Robert Kiyosaki, autorul renumite cărți „Tată bogat, tată sărac” atenționează că piețele financiare se îndreaptă către o recesiune brutală, iar investitorii ar trebui să se bazeze pe criptomonede și metale prețioase pentru a rezista consecințelor, a scris acesta într-o postare pe Twitter.

„Cea mai mare prăbușire din istorie a pieței este aproape. Vânzările în masă creează oportunități de cumpărare, dar piețele nu își vor reveni pentru o bună perioadă de timp. Luați mai mult aur, argint și Bitcoin”, a spus Robert Kiyosaki.

Cea mai vândută carte a lui Kiyosaki îi îndeamnă pe oameni să-și înțeleagă finanțele, să nu se bazeze pe alții pentru bani și să acumuleze avere prin investiții în afaceri, imobiliare și alte active. Fondatorul companiei Rich Global și Rich Dad Company trage alarma pe piață de câteva luni, scrie Business Insider.

„Cea mai mare bulă din istoria lumii devine din ce în ce mai mare”, a scris el pe Twitter săptămâna trecută. „Fed va crește ratele dobânzilor, provocând prăbușirea acțiunilor, obligațiunilor, imobiliarelor și aurului”, a scris pe Twitter la mijlocul lunii mai.

Kiyosaki a recomandat investitorilor să dețină cripto și metale prețioase, spunând că se aștepta ca acestea să își păstreze mai mult din valoarea lor și să fie mai ușor convertite în numerar decât alte active în timpul unei recesiuni.
Nu este pentru prima dată când Kuyosaki își manifestă entuziasmul pentru activele digitale, și nu este pentru prima dată când el atenționează despre o cădere a pieței.

Realitatea Live

24 Apr. 2024, 17:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
24 Apr. 2024, 17:31 // Actual //  Lupu Eduard

Un proiect esențial pentru securitatea energetică a Republicii Moldova, ce implică construirea unei linii electrice aeriene de 400 kV pentru interconectarea cu România, avansează cu sprijinul partenerilor externi. Comisia economie, buget și finanțe, împreună cu Comisia politică externă și integrare europeană, a examinat proiectul de ratificare a acordului de împrumut între Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, pentru realizarea Proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, faza II”.

Acordul de împrumut, în valoare de 30,8 milioane de euro, reprezentând 40% din bugetul total de 77 de milioane de euro al proiectului, va acoperi construcția liniei de 400 kV care va conecta localitățile Bălți și Suceava. Acest împrumut va avea o perioadă de rambursare de 18 ani, cu o perioadă de grație de 4 ani. Banca Europeană de Investiții va aloca încă 30,8 milioane de euro, prin realocarea unui cont de împrumut anterior, pentru implementarea primei faze a proiectului. În plus, Republica Moldova va primi un grant de 15,4 milioane de euro de la Uniunea Europeană, prin intermediul Platformei de Investiții de Vecinătate.

Proiectul nu doar va conecta rețelele electrice ale celor două țări, ci va include și reconstrucția stației electrice Bălți de 400 kV, precum și reabilitarea segmentelor de rețea electrică de transport din Republica Moldova. Aceste eforturi vor include înlocuirea elementelor de comutație și protecție, precum și a transformatoarelor electrice.

Această nouă interconexiune electrică reprezintă o etapă semnificativă în consolidarea legăturilor dintre Republica Moldova și România, având un impact pozitiv atât asupra securității energetice cât și asupra dezvoltării regionale și economice a ambelor țări.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău