‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 22 aprilie, 2024
8.3 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleBelîi Most: 60% din producătorii de pomușoare transnistreni au trecut de la hobby la...

Belîi Most: 60% din producătorii de pomușoare transnistreni au trecut de la hobby la afaceri profitabile

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Doar în cinci ani, datorită asistenței USAID, producătorii de bacifere din regiunea transnistreană și-au transformat gospodăriile agricole în afaceri profitabile.

Sectorul de producere a pomușoarelor în regiunea transnistreană s-a transformat vizibil datorită asistenței tehnice și financiare oferite pe parcursul ultimilor cinci ani de USAID prin intermediul Proiectului Agricultura Performantă în Moldova (APM), afirmă membrii Asociației transnistrene a fermierilor Belîi Most. La evenimentul de finalizare a colaborării între proiectul USAID APM și Asociația Belîi Most au participat reprezentanți ai proiectului, precum și beneficiarii: antreprenori, studenți, profesori, experți în agricultură, care au prezentat rezultatele obținute în urmă implementării granturilor.

Fermieri, care sunt membri ai asociației Belîi Most și-au transformat gospodării agricole prin adoptarea și implementarea celor mai bune practici agricole, tehnologiilor moderne și echipamente inovative. Astăzi producătorii de pomușoare își percep activitatea ca afacere generatoare de profit, deoarece ghidați de experții USAID APM, au început a investi în soiuri noi de căpșun, zmeur sau mur, material săditor calitativ, construcția tunelelor, instalarea sistemelor de umbrire, producerea strugurilor pe sistem Pergola. Toate aceste tehnologii oferă recolte înalte și fructe calitative, care sunt competitive pe piața locală sau cea de export.

Larisa Colomîcenco, președinta Asociației Belîi Most, afirmă că datorită asistenței USAID oferite sectorul agricol din regiunea transnistreană, fermieri din regiune au obținut rezultate reale în gospodăriile lor.

„S-a schimbat tradiția de cultivare a pomușoarelor. Mulți fermieri din Transnistria deja au trecut la utilizarea materialului săditor frigo, ceea ce permite obținerea unor recolte înalte și fructe calitative, și, respectiv, venituri mai mari. Producătorii de material săditor deja optează pentru producerea stolonilor de căpșun în casete, ceea ce îmbunătățește substanțial calitatea acestuia”, a comunicat Larisa Colomîcenco.

„Datorită acestui suport, peste 60% din fermieri transnistreni, care produc pomușoare, au trecut de la hobby la producere profitabilă, iar mulți fermieri datorită rezultatelor obținute au reușit să investească în extinderea propriilor plantații de la 2-5 ari până la 12 hectare”, a precizat reprezentanta Belyi Most. 

Oxana Bunduchi, membră a Asociației Belîi Most, deține de mai bine de patru ani o plantație de căpșuni în satul Copanca, raionul Căușeni. Prin intermediul unui grant oferit de USAID APM, gospodăria Oxanei Bunduchi a experimentat pentru prima data folia pentru mulcire și irigarea prin picurare pe o suprafață de 1 hectar de căpșun, iar rezultatele bune obținute au determinat antreprenoarea să extindă utilizarea acestor tehnologii pe toată plantația de căpșuni de 2,5 ha.

„Am participat activ la seminare. Producătorii sunt foarte slab informați, dar anume de la specialiștii proiectului am învățat multe aspecte tehnologice pe care utilizez în activitatea mea”, explică producătoarea de căpșuni.

Anterior, Oxana Bunduchi comercializa căpșunele doar pe piața locală, dar datorită tehnologiilor moderne adoptate care au sporit recolta și calitatea fructelor, în 2019 a exportat în Rusia și a comercializat căpșune în rețelele de supermarketuri din Tiraspol și din Chișinău. 

‹ adv ›

Totodată, Asociația Belîi Most în parteneriat cu Colegiul agrar-tehnic M.V. Frunze din Tiraspol și cu suportul USAID APM, au fost create loturi demonstrative cu plantații de căpșun și struguri de masă pe sistem de suport Pergola, care pot fi utilizate în procesul didactic de peste 600 de studenți și 60 de profesori, precum și de producători agricoli din Transnistria pentru lecții de practică și asistență tehnică.

Profesori de la Colegiu susțin că anume investițiile în învățământ vor ajuta domeniul agricol să pregătească specialiști calificați.

„Este foarte importantă studierea tehnologiilor moderne cu implicarea experților locali și internaționali. Cu ajutorul proiectului, noi, profesori, împreună cu studenți pentru prima data am văzut vița de vie pe sisteme de suport Pergola și Gable, care sunt cele mai performante și avansate tehnologii de producere a strugurilor de masă.”, susține Elena Ghinda, profesoară la Colegiul din Tiraspol.

Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova a acordat pe parcursul ultimilor ani multiplă asistență tehnică și financiară sectorului agricol din stângă a Nistrului pentru a spori calitatea și cantitatea producției agricole, astfel încât fructele, strugurii și pomușoarele să fie competitive pe piața externă. În perioada 2017-2021, USAID a oferit prin intermediul Asociației Belîi Most asistență financiară sectorului agricol de pe malul stâng al Nistrului în valoare de cca 2,7 milioane MDL, care a generat investiții adiționale în regiune în suma de 6,07 milioane MDL. Potrivit Belîi Most, în cei cinci ani, au fost organizate peste 60 instruiri, vizite de studiu, lecții practice etc., la care au participat circa 1500 de fermieri, profesori, studenți.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›