Noutăţi

SCOATE LOCALITATEA DIN ANONIMAT! Participă la competiția celor mai bune practici în administrația locală și câștigă premii

2021.06.29 Bune practici Ana-Maria Veverița Imprimă

Ai în comunitatea ta inițiative de succes cu care te mândrești? Atunci scoate-le din anonimat ca să le cunoască toată țara și să fie premiate. Pentru asta, Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, împreună cu Consiliul Europei te invită să participi la ediția 2021 a Programului celor mai bune practici în administrația publică locală din Moldova.

Scopul acestei program este acela de a identifica și disemina inițiative inovative și eficiente din administrația publică locală din Republica Moldova, precum și a face cunoscute experiența și rezultatele remarcabile ale comunităților și administrației publice locale din țară.

„Ne dorim ca la ediția curentă a Programului să facem cunoscute acele comunități dedicate care, în ciuda provocărilor actuale, reușesc să aducă schimbări acasă și să contribuie la dezvoltarea localității. Iar reprezentanţii administraţiilor publice locale care participă la Programul Bunelor Practici au oportunitatea de a se inspira, a învăța din experiența altora și a implementa în localitățile lor soluții creative și inovative. În acest fel, guvernarea locală va deveni mai eficientă, iar calitatea vieții cetățenilor se va îmbunătăți vizibil”, declară Ana - Maria Veverița, coordonatoarea Programului Bunelor Practici ale Autorităților Publice Locale.

Secțiunile competiției celor mai bune practici pentru ediția curentă sunt:

  1. Guvernare transparentă pentru o administrație publică eficientă
  2. Dezvoltare locală prin implicare comunitară
  3. Eficiența energetică - prioritate pentru orice localitate
  4. Tradiții autentice acasă

Competiția presupune parcurgerea a trei etape, respectiv: înscrierea, evaluarea proiectelor depuse, desemnarea și premierea câștigătorilor.

Pentru a participa, practica locală trebuie să fie implementată în perioada 2019 – 2020.  Cele mai bune practici vor fi evaluate în baza GRILEI DE CRITERII.

DATA LIMITĂ de înscriere la Programul Bunelor Practici din Republica Moldova este 10 august 2021. Astfel, autoritățile administrației publice locale vor transmite FORMULARUL DE PARTICIPARE completat (însoțit cu câteva fotografii reprezentative ale bunei practici) la următoarele adrese:

Municipiul Chişinău, MD-2005, str. Iacob Hîncu 10/1, IDIS „Viitorul”, pentru „Programul Bunelor Practici” sau programul.bunelepractici@gmail.com cu mențiunea „Programul Bunelor Practici 2021”.

Autoritățile publice locale pot înscrie în competiție maxim patru (4) cazuri de bună practică implementate, dar nu mai mult de două (2) aplicații în cadrul aceleiași secțiuni tematice. Astfel, pentru fiecare practică trebuie completate şi expediate formulare de participare separate. Sunt acceptate și bune practici aflate în implementare care au obținut rezultate până în momentul înscrierii în competiție.

Nu pot participa în competiția națională proiectele de bună practică care au fost premiate la edițiile anterioare ale programului sau idei de proiecte care nu au fost încă implementate. Sunt acceptate și bune practici aflate în implementare care au obținut rezultate până în momentul înscrierii în competiție.

Mai multe informații despre Programul Bunelor Practici află în Prospectul Informativ „Împreună pentru performanţe în guvernarea locală 2019–2020"

Cele mai bune practici vor fi premiate în cadrul unei Ceremonii naționale și vor fi diseminate printr-o Antologie de bune practici și documentarul „Împreună pentru performanțe în guvernarea locală”.

Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova este implementat de către IDIS Viitorul”, cu suportul financiar al Consiliului Europei. Programul are scopul de a identifica, valorifica și disemina bunele practici printre autorităţile publice locale din Republica Moldova, contribuind astfel la eficientizarea guvernării locale.

Pentru mai multe detalii, contactați coordonatorul programului, Ana – Maria Veverița la numărul de telefon 0 22 221844 sau adresa de e-mail programul.bunelepractici@gmail.com.
 

 

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us