09:09:12 20.04.2024
Stiri

PARTENERIAT // Prima PROMOȚIE a programelor de master cu dublă DIPLOMĂ a USM și Universității din București și-a primit diplomele de absolvire: „Este un eveniment ISTORIC pentru cele două instituții de învățământ”

Actualitate 29.06.2021 17:59 Vizualizări1237 Autor: Ziarul National
PARTENERIAT // Prima PROMOȚIE a programelor de master cu dublă DIPLOMĂ a USM și Universității din București și-a primit diplomele de absolvire: „Este un eveniment ISTORIC pentru cele două instituții de învățământ”


Zece absolvenți ai Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova (USM) și-au primit astăzi diplomele de absolvire. Este vorba de prima promoție a programelor de master cu dublă diplomă, organizate în baza parteneriatului dintre Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Universitatea din București, România (UB).

Diplomele au fost înmânate de către rectorul USM, dr., conf. univ., Igor Șarov, și rectorul Universității din București, prof. univ., dr., Marian Preda. La evenimentul festiv a mai participat și secretarul de stat al Departamentului pentru Relații cu R. Moldova din cadrul Guvernului României, Adrian Dupu.

„Evenimentul de astăzi este unul istoric pentru cele două instituții de învățământ superior și reprezintă rodul colaborării eficiente dintre USM și UB, în vederea pregătirii unor absolvenți capabili să se încadreze în câmpul muncii”, a precizat Igor Șarov.

Rectorul Universității din București, prof. univ., dr., Marian Preda, a subliniat importanța creării unei conectări puternice între cele două universități prin proiecte comune. Totodată, Marian Preda i-a invitat pe studenții-absolvenți să-și continue studiile la ciclul III.

Menționăm că acest parteneriat a fost posibil datorită semnării în anul 2019 a două acorduri de colaborare dintre USM și Universitatea din București. Obiectul acestor acorduri îl reprezintă programele de master „Istoria și circulația ideilor filosofice” și „Istorie, resurse culturale și patrimoniu în societatea contemporană” de la Universitatea din București și „Managementul patrimoniului cultural” și „Filosofii contemporane” de la USM.

Studenții masteranzi înmatriculați la aceste programe studiază trei semestre în universitatea gazdă și un semestru în universitatea parteneră.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md