(video) S-a schimbat macazul! Pentru Chişinău vor fi procurate totuşi 100 de autobuze noi ISUZU

Compania belarusă MAZ a fost descalificată pe o ultimă sută de metri din concursul repetat pentru achiziţionarea prin licitaţie a celor 100 de autobuze noi pentru municipiul Chişinău! Despre aceasta a anunţat primarul general Ion Ceban într-un live pe pagina sa de Facebook.

“În toate condiţiile legale, în conformitate cu toate procedurile, conformându-se la toate aspectele legate de legislaţia naţională şi internaţională, Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor a descalificat poziţia MAZ-ului, iar învingător a devenit al doilea clasat în urma rezultatelor concursului – ISUZU”.

Un contract cu ISUZU va fi semnat joi, iar autobuzele noi urmează să ajungă în ţara noastră până la sfârşitul anului curent. Suplimentar pentru suburbii, alte 58 de autobuze rulate urmează a fi la fel aduse de peste hotare.

Amintim că ISUZU a câştigat din start concursul iniţial încă anul trecut, însă Agenția de Soluționare a Contestațiilor a anulat decizia Primăriei Capitalei de atribuire a contractului de achiziții publice după ce ceilalți participanți la licitație au contestat modul dubios în care s-a selectat câștigătorul.

https://www.facebook.com/i.ceban.public/videos/854485958488614/?cft[0]=AZVJnq9g1we_ZSTnikZi3Z7McS0J7mzS0B1EsPzPxtSYcxzpGxzRxz1yVpQvwGDRAS36yOr_vSm6VQJ2fq0KnEM05HosZPzCYx5CCHCU3NXxh5BkxSNTUgYuC6t8KFe4ouu_CzDfoZ3tBG3_KrN0Z6yu&tn=%2CO%2CP-R

Astfel spus, oferta producătorului Anadolu ISUZU Otomotiv Sanayii ve Ticaret A Ş pentru întregul lot este de 269.921.882,73 lei, una care se include în suma de 270 de milioane de lei (fără TVA), pe care primăria şi-a propus să o cheltuie pe autobuze.

Garanţia oferită de producător este de 78 de luni. Costul unui autobuz cu TVA inclus este de 179.046,72 de dolari SUA.

Iată specificaţiile tehnice ale modelului de autobuz ales – ISUZU CITIPORT E5 cu podea joasă (practic similar, dacă nu identic cu cele albastre-negre pe care le avem deja). Acesta are un motor turbo diesel (326 CP) care corespunde normelor de poluare EURO 5 şi o capacitate totală de 107 pasageri.

[embeddoc url=”https://autoblog.md/media/2021/06/specificatii-100-de-autobuze-ISUZU.pdf”]


https://www.youtube.com/watch?v=_1mgg8KGFSE

[embeddoc url=”https://cdnd.isuzu.com.tr/assets/images/catalog/en/citiport-12-v-eng.pdf”]

Cmentariile sunt închise