image
Sursa foto: Profimedia

Cursa pentru Marte: China trimite primul echipaj în 2033 şi vrea să-şi construiască o bază pe Planeta Roşie

China plănuieşte să lanseze prima misiune cu echipaj către planeta Marte în 2033, întrucât Beijingul continuă să îşi alimenteze capacităţile, aflându-se în cursă cu americanii.

A doua cea mai mare economie din lume plănuieşte să ajungă la misiuni regulate către Planeta Roşie.

Wang Xiaojun, unul dintre şefii companiei chineze care lansează misiunile către Marte, a detaliat planurile Beijingului pentru prima dată luna aceasta, în cadrul unei conferinţe de profil din Rusia, potrivit Ziarului Financiar.

Anunţul Chinei vine la doar câteva săptămâni după ce ţara a reuşit să trimită pe Marte o sondă controlată de la distanţă, numită Zhurong, fiind singura ţară care a reuşit acest lucru în afară de SUA.

Wang a explicat că primul pas în planurile Chinei este de a utiliza roboţi pentru a explora suprafaţa planetei Marte, în scopul de a identifica un loc în care să îşi înfiinţeze baza. Următorul pas înseamnă trimiterea unei echipe de astronauţi pentru a construi acea bază.

China a stabilit misiuni pentru 2033, 2035, 2037, 2041 şi 2043.

Noutăţile partenerilor

comentarii: